
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) își va convoca congresul pe data de 14 iunie, în cadrul căruia urmează să fie aleasă conducerea formațiunii. Decizia a fost luată de Consiliul Politic Național al partidului.
Președintele PAS, Igor Grosu, a declarat că în cadrul ședinței au fost discutate prioritățile politice pentru perioada următoare, printre care continuarea reformelor și avansarea procesului de integrare europeană.
„Am vorbit și despre valorile partidului, despre faptul că integritatea este primordială și că nu va fi tolerat niciun caz de abuz sau nerespectare a principiilor pe care a fost fondat PAS”, a menționat liderul formațiunii.
Totodată, Igor Grosu a anunțat că, înainte de congres, vor fi organizate reuniuni în organizațiile teritoriale pentru desemnarea delegaților care vor participa la eveniment. Aceste etape sunt necesare pentru pregătirea congresului și pentru stabilirea conducerii la nivel local.
Partidul Acțiune și Solidaritate a fost fondat în 2016 și a fost condus până în 2020 de Maia Sandu, care a renunțat la funcție după alegerea sa în calitate de șefă a statului. Ulterior, interimatul a fost asigurat de Igor Grosu, acesta fiind ales oficial președinte al partidului la congresul din mai 2022.