
Primele teste efectuate celor doi chinezi prezentând simptome de coronavirus, care făceau parte din cele 7.000 de persoane rămase blocate pe o navă de croazieră în portul Civitavecchia, în apropiere de Roma, “par negative”, a informat Ministerul italian al Sănătăţii, potrivit AFP, scrie agerpres.
“Primele verificări par să dea rezultate negative, însă aşteptăm rezultatul final al testului”, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul ministerului citat, fără a putea specifica când va fi cunoscut acesta.
Citește și : Perioada de incubație a noului coronavirus este de aproximativ 5 zile
Intervievaţi mai devreme de AFP, reprezentanţii spitalului Spallanzani din Roma, specializat în boli infecţioase, au declarat că “tehnicienii” acestui spital susţin că este nevoie de 48 de ore pentru a beneficia de un rezultat definitiv al testului.
Circa 7.000 de persoane erau încă blocate joi după-amiaza în portul Civitavecchia pe vasul Costa Smeralda al companiei de croaziere Costa Crociere (Costa Cruises), chiar dacă după-amiază au apărut zvonuri privind debarcarea peste 1.100 de pasageri.
Primarul acestui oraş de coastă s-a opus însă cu înverşunare acestei posibilităţi.
Citește și : Cutremur cu magnitudinea 5,3 în largul Insulelor Dodecaneze din Grecia
“Trebuie să protejez sănătatea concetăţenilor mei. Deocamdată au fost debarcate doar bagaje de pe navă, nu pasageri. Asteptăm încă rezultatele testelor efectuate la spitalul Spallanzani”, a declarat joi după-amiaza Ernesto Tedesco, primarul oraşului Civitavecchia.
This post was last modified on 30/01/2020 18:26 18:26