Pașaportul moldovenesc a urcat patru poziții și s-a clasat pe locul 44 în clasamentul actualizat de pașapoarte Henley & Partners. Potrivit datelor prezentate, deținătorii actelor moldovenești pot călători fără viză sau cu viză la sosire în 120 de țări.
Conform datelor Henley Passport Index, Republica Moldova și-a îmbunătățit indicatorii de mobilitate internațională, menținând un nivel stabil de acces al cetățenilor săi în țări din Europa, Asia și America Latină, potrivit cotidianul.
Citește și: FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova
În ultimii zece ani, Moldova a demonstrat o creștere graduală. În anul 2013, statul era pe locul 68, însă după introducerea regimului liberalizat de vize cu Uniunea Europeană în 2014, a urcat pe locul 46. De atunci, clasamentul său a fluctuat între locurile 45 și 50. În octombrie 2025, pașaportul moldovenesc se afla pe locul 48.
În acest an, în clasament, R. Moldova este situată între Albania, Micronezia și Insulele Palau, de pe locul 43, și Venezuela, care este pe locul 45. Acestea sunt și înaintea Federației Ruse, care este pe locul 46.
România și Ucraina se regăsesc mai sus în clasament, pe locul 11 și, respectiv, 30.
Primul loc în clasament îl păstrează și în acest an Singapore. Aceasta este urmată de Japonia și Coreea de Sud. Printre țările europene care conduc clasamentul sunt Danemarca, Luxemburg, Spania, Suedia, Elveția, Austria, Belgia, Finlanda, Franța și Germania.
Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa
Precizăm că Henley Passport Index este utilizat de guverne, grupuri de experți și investitori drept indicator al legăturilor diplomatice și economice.












