X

O pasarelă pietonală din Miami s-a PRĂBUŞIT peste oameni. Bilanţul victimelor creşte!

UPDATE. Cel puţin şase persoane au murit în urma prăbuşirii unui pod pietonal nou pe o autostradă în Miami (sud-estul SUA) , a anunţat vineri poliţia din acest mare oraş american, informează AFP şi BBC, conform agerpres.

Alte zece persoane au fost spitalizate, a precizat pentru presă purtătorul de cuvânt al poliţiei din Miami-Dade, Alvaro Zabaleta. Operaţiunea se concentrează în prezent pe căutarea trupurilor neînsufleţite, iar echipele de salvare trebuie să fie foarte atente, existând posibilitatea de a găsi mai multe victime, şi pentru propria siguranţă, în condiţiile în care ‘podul în întregime’ riscă să se prăbuşească.

Citeşte şi: Un lider important al coaliţiei din Israel anunţă în ce condiţii va demisiona Netanyahu

La un moment dat în timpul operaţiunilor de căutare, poliţia a ordonat elicopterelor de la diverse televiziuni ce survolau zona să se îndepărteze, pentru ca echipele de salvare să poată auzi orice sunet scos de oameni care ar striga după ajutor de sub dărâmături, a relatat postul de televiziune CBS Miami.

Podul de circa 900 de tone şi 53 de metri lungime, ridicat sâmbătă în doar şase oare şi care nu era încă deschis publicului, urma să fie inaugurat în 2019 pentru a lega Universitatea Internaţională din Florida (FIU) de clădirile unde locuiau studenţii, în micul oraş Sweetwater, de cealaltă parte a autostrăzii.

Podul a fost ridicat prin folosirea aşa-zisei metode de ‘construire accelerată de poduri’ pentru a evita perturbarea traficului. Cea mai mare parte a podului a fost asamblată lângă autostradă şi apoi înălţată la faţa locului, precizează BBC.

Cel puţin opt maşini, potrivit pompierilor, au fost prinse în capcană în timpul prăbuşirii de joi a acestui pod peste o autostradă urbană cu şase benzi. Imagini difuzate pe CNN arată tablierul podului surpându-se brusc.

Senatorul de Florida, Bill Nelson, a dat de înţeles la postul Fox News că a fost informat în legătură cu un bilanţ ‘situat între şase şi zece morţi’, fără a preciza sursele.

Echipele de salvare au lucrat toată noaptea. O enormă macara a fost adusă la faţa locului, pentru a înlătura dărâmăturile, şi în jur de o sută de pompieri, inclusiv echipe cu câini, au fost desfăşurate, potrivit autorităţilor.

Podul era suspendat în cabluri ce erau pe cale să fie strânse atunci când acesta s-a prăbuşit, a notat pe Twitter Marco Rubio, senator de Florida.

Preşedintele american Donald Trump a salutat pe Twitter munca echipelor de salvare: ‘Numeroşi salvatori curajoşi s-au grăbit să salveze vieţi. Mulţumesc pentru curajul vostru’, a notat el.

Două companii, MCM Construction şi FIGG Bridge Design, au lucrat împreună la construcţia podului. ‘Vom coopera pe deplin cu autorităţile pentru a înţelege cea s-a întâmplat şi de ce. În 40 de ani de istorie (a companiei), nimic asemănător nu s-a întâmplat vreodată’, a subliniat FIGG Bridge într-un comunicat transmis AFP.

Universitatea, care s-a declarat într-un comunicat şocată de cele întâmplate, informase pe site-ul său despre acest proiect evaluat de 9,3 milioane de dolari. Imaginile menite să-l ilustreze, pe care Universitatea din Miami le publicase, prezentau un pod ultramodern de aproape 100 de metri, pe care erau instalate băncuţe, aparate de climatizare şi piste de biciclete.

În august 2017, un student a fost lovit şi ucis atunci când încerca să traverseze autostrada aglomerată, aminteşte BBC.

Potrivit site-ului web al Universităţii, podul era proiectat în aşa fel încât să reziste unui uragan de gradul 5 şi cel puţin 100 de ani.

Ministerul american al Transporturilor a acordat o subvenţie de peste 11 milioane de dolari pentru construcţia acestui pod.

Datorită vacanţei de primăvară, studenţii nu aveau cursuri săptămâna aceasta.

Acest incident aminteşte de prăbuşirea unui pod rutier deasupra fluviului Mississippi, în 2007, incident în care au murit 13 oameni în Minneapolis (statul Minnesota). Zeci de vehicule prinse într-un ambuteiaj au căzut atunci în apele fluviului, cu 20 de metri mai jos.

Ştire iniţială: Cel puţin patru persoane au decedat după ce un pod pietonal s-a prăbuşit, joi, în oraşul american Miami, mai multe vehicule fiind prinse sub dărâmături, a declarat Dave Downey, şeful departamentului de pompieri din comitatul Miami-Dade, informează Reuters, potrivit mediafax.

Oficialul a precizat că nouă persoane au fost spitalizate, adăugând că operaţiunile de căutare a potenţialilor supravieţuitori vor continua şi în cursul nopţii.

Citeşte şi: Exerciţiile militare americane din Coreea de Sud vor fi limitate 

Echipele de salvare folosesc câini dresaţi pentru a căuta victimele prinse sub plăcile de beton.

Podul s-a prăbuşit peste opt vehicule care staţionau la semafor, în zona Universităţii Internaţionale din Florida.

Podul pietonal fusese instalat sâmbătă, în cadrul unui proiect în valoare de 14,2 milioane de dolari. Pasarela nu era încă funcţională, urmând să fie inaugurată în 2019.
Citeşte şi: În pragul alegerilor din Rusia, Putin are toate motivele să fie îngrijorat

Compania FIGG, care a construit podul pietonal, s-a declarat “şocată” de prăbuşirea structurii de 950 de tone, exprimând regret pentru acest eveniment “tragic”.

Anterior, senatorul Bill Nelson din Florida a declarat că între şase şi zece persoane şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii podului pietonal.

Tags: floridamiamiMiami-DadepasarelăpodSUA
Categorii: Știrile zilei