Pastilele anti-HIV ar putea preveni infectările cu Covid

Publicat:

Anumite medicamente folosite în tratamentul împotriva HIV ar putea avea un rol în prevenirea infectărilor cu COVID-19, conform datelor preliminare ale unor studii recente care ar putea oferi o explicaţie de ce persoanele cu HIV nu par a avea un risc mai mare de a dezvolta o formă gravă de COVID-19 deşi sunt în general mai vulnerabile la infecţii, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Medici din Franţa au studiat peste 500 de persoane cu HIV, dintre care o treime au primit un tratament pe termen lung cu medicamente inhibitoare de protează ca parte a terapiei lor antivirale.


Citeşte şi: Hunter Biden a ajutat la obținerea milioanelor de dolari pentru finanțarea unui program militar de cercetare biotehnologică din Ucraina – Black News

Timp de peste un an, infectări cu coronavirus au fost diagnosticate la 12% dintre participanţii care luau inhibitori de protează şi la 22% dintre cei care nu primeau aceste medicamente. Patru pacienţi din cel de-al doilea grup au fost spitalizaţi cu COVID-19.

După analizarea altor factori de risc, s-a constatat că indivizii care luau inhibitori de protează au prezentat un risc cu 70% mai scăzut de a fi infectaţi cu coronavirus decât pacienţii care nu luau aceste medicamente, conform datelor programate pentru prezentare la Congresul European de Microbiologie Clinică şi Boli Infecţioase.

Unele tratamente noi împotriva COVID-19 folosesc inhibitori de protează care împiedică multiplicarea virusului.

Citeşte şi: Ucraina neagă că l-ar fi OTRĂVIT pe Abramovici – Black News

“Medicamente inhibitoare de protează sunt utilizate de foarte mult timp, au un profil bun de siguranţă şi sunt în general bine tolerate”, a declarat dr. Steve Nguala de la spitalul din Villeneuve-Saint-Georges, într-un comunicat.

Ele au potenţialul “de a preveni răspândirea de infecţii şi mutaţii ale viitoarelor variante”, a spus el, adăugând că sunt necesare însă studii mai ample pentru a confirma concluziile acestor studii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 30 iunie în Istorie

Evenimentele Zilei de 30 iunie în Istorie 30 iunie este a 181-a zi a calendarului gregorian și a 182-a zi în anii bisecți. Pe...

Horoscop 30 iunie 2024 

Horoscop 30 iunie 2024  Astrologii vă recomandă să acţionaţi cu mult tact şi înţelegere astăzi, mai ales în discuţiile cu persoana iubită, potrivit stiripesurse. Horoscop...

Companiile tehnologice arogante trebuie să recunoască răul pe care reţelele sociale l-au făcut copiilor, afirmă prim-ministrul australian

Companiile tehnologice arogante trebuie să recunoască răul pe care reţelele sociale l-au făcut copiilor, afirmă prim-ministrul australian Directorii executivi din domeniul tehnologiei trebuie să „recunoască”...

Un raport menţionează execuţia publică a unui bărbat în Coreea de Nord, pentru că a ascultat muzică k-pop

Un raport menţionează execuţia publică a unui bărbat în Coreea de Nord, pentru că a ascultat muzică k-pop Coreea de Sud a acuzat Coreea de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.