X

‘Păstrează-ţi energia, Rex!’ Trump spune că negocierile cu Phenianul sunt ‘pierdere de timp’

Preşedintele american Donald Trump i-a transmis secretarului de stat Rex Tillerson să nu-şi mai ‘piardă vremea’ cu Coreea de Nord, la o zi după ce şeful diplomaţiei dezvăluise că Washingtonul se află în contact direct cu Phenianul, transmit DPA şi AFP, conform agerpres.

‘I-am spus lui Rex Tillerson, minunatul nostru Secretar de Stat, că îşi pierde vreme încercând să negocieze cu Little Rocket Man’ (Micul Om-Rachetă), a postat Donald Trump duminică pe Twitter, referindu-se la liderul nord-coreean Kim Jong-Un.

Citeşte şi: Anchetă ANTITERORISTĂ după atentatul din Marsilia. Două femei au fost UCISE – FOTO/VIDEO

‘… Conservă-ţi energia, Rex, vom face ceea ce trebuie făcut!’ a scris Trump.

Şeful diplomaţiei americane, Rex Tillerson, a declarat sâmbătă, în cursul unei vizite la Beijing, că Washingtonul are deschise ‘linii de comunicare’ cu Phenianul pentru ‘a sonda’ voinţa regimului lui Kim Jong-Un de a se angaja în discuţii referitoare la programul nuclear.

‘Avem două sau trei canale deschise cu Phenian (…) Putem să le vorbim, le vorbim’, le-a dat asigurări Tillerson jurnaliştilor.

Citeşte şi: Primarul din Barcelona cere poliţiei să înceteze violenţele. Peste 460 de oameni au fost răniţi

Departamentul de Stat a indicat totuşi, la scurt timp după aceea, că Phenianul nu a manifestat ‘niciun semn de interes’ pentru negocieri cu SUA.

‘Oficialii nord-coreeni nu au arătat niciun semn că sunt interesaţi sau pregătiţi pentru discuţii privind denuclearizarea’, afirmat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert.

Departamentul are ‘câteva canale deschise’ pe care le poate folosi pentru a comunica cu oficiali ai regimului de la Phenian, a indicat purtătoarea de cuvânt.

Tags: Coreea de NordDonald TrumpKim Jong UnPhenianRex TillersonSUAwashington
Categorii: Știrile zilei