X

Patru britanici arestaţi într-un dosar cu narcotice în China

Patru cetăţeni britanici au fost arestaţi în China, a anunţat vineri Ambasada Marii Britanii la Beijing, la câteva zile după ce autorităţile chineze au anunţat că 16 străini au fost reţinuţi într-o operaţiune împotriva drogurilor, transmit Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Miercuri, poliţia din Xuzhou, provincia estică Jiangsu, a declarat că au fost arestate 19 persoane care aveau legături cu o şcoală locală de limbi străine, menţionând că între ele se numără şapte profesori şi nouă elevi străini, dar fără a preciza cetăţenia acestora şi fără a da detalii despre motive.

Citește și : SUA intenţionează să formeze o coaliţie internaţională pentru escortarea navelor în Golf

Societatea Education First, cu sediul în Elveţia şi care se ocupă între altele cu predarea de limbi străine în China, a confirmat săptămâna aceasta existenţa unei afaceri legate de droguri într-o şcoală de-a sa din Xuzhou, notează AFP.

În China, consumul de stupefiante poate antrena pedepse drastice cu închisoare, iar traficul de droguri este pasibil de pedeapsa cu moartea.

Citește și : Reprezentantul Chinei în Hong Kong afirmă că Beijingul o susţine în continuare pe Carrie Lam

O purtătoare de cuvânt a ambasadei britanice a confirmat arestarea celor patru britanici, dar nu a confirmat explicit că reţinerea lor are legătură cu drogurile.

Reuters aminteşte că arestările au loc în contextul în care relaţiile dintre Beijing şi Londra s-au deteriorat în ultimele luni, pe fondul apelurilor unor oficiali britanici ca autorităţile chineze să-şi respecte angajamentele faţă de fosta colonie britanică Hong Kong, unde au loc manifestaţii pro-democraţie. 

Tags: britaniciChinadroguriEducation FirstJiangsupolitiescoalaXuzhou
Categorii: Știrile zilei