Patru candidaţi în cursă la alegerile prezidenţiale cruciale din Turcia

Publicat:

Patru candidaţi, între care şi actualul preşedinte la final de mandat Recep Tayyip Erdogan, îndeplinesc condiţiile pentru a participa la scrutinul prezidenţial de pe 14 mai, a anunţat autoritatea electorală din Turcia, relatează Reuters şi EFE, potrivit agerpres.

Lista candidaţilor a fost publicată în jurnalul oficial vineri dimineaţă, pe ea regăsindu-se liderul principalului partid de opoziţie, Partidul Republican al Poporului (CHP), Kemal Kilicdaroglu, liderul Partidului Patriei, Muharrem Ince, şi Sinan Ogan, reprezentantul blocului ultranaţionalist.


Citeşte şi: Democrația încă mai rezistă în Israel – Black News

Muharrem Ince a mai candidat împotriva lui Erdogan în 2018 şi a fost învins.

Alianţa lui Erdogan pentru alegerile parlamentare, care vor avea loc la aceeaşi dată, include formaţiunea sa Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), Partidul Mişcarea Naţionalistă (MHP) şi alte două partide mai mici.

Kemal Kilicdaroglu este candidatul unui bloc de coaliţie format din şase partide, o combinaţie rară de politicieni seculari, islamişti şi naţionalişti, potrivit Reuters.

Aceste alegeri sunt percepute drept un test major pentru Erdogan, care este la putere de 20 de ani şi care acum face mari eforturi pentru a limita efectele unei grave crize economice interne.

Citeşte şi: Până și aliații lui Putin se întorc împotriva lui – Black News

Ultimele sondaje anticipează o cursă strânsă între Erdogan şi Kilicdaroglu, care a cerut recent sprijinul Partidului Democrat al Popoarelor (HDP), formaţiune prokurdă şi al doilea partid de opoziţie din parlament.

Un candidat trebuie să obţină peste 50% din voturi pentru a fi ales din primul tur de scrutin. În caz contrar un al doilea tur de scrutin va fi organizat pe 28 mai.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Netflix a dezvăluit imagini din culisele celui de-al cincilea şi ultimul sezon al serialului ‘Strange Things’

Netflix a dezvăluit imagini din culisele celui de-al cincilea şi ultimul sezon al serialului 'Strange Things' Netflix a dezvăluit luni imagini din culisele celui de-al...

Nominalizările la premiile Emmy o să fie anunţate miercuri: Netflix se pregătește să dea marea lovitură

Nominalizările la premiile Emmy o să fie anunţate miercuri: Netflix se pregătește să dea marea lovitură Serialele "The Bear", "Shogun" şi "Baby Reindeer" sunt cotate...

Disneyland Paris bate, de Ziua Naţională a Franţei, recordul lumii la focuri de artificii

Disneyland Paris bate, de Ziua Naţională a Franţei, recordul lumii la focuri de artificii Un foc de artificii care a iluminat cerul parcului de distracţii...

Un întreg sat din Italia a decis să alerge împreună cu primarul pentru a-l ajuta să slăbească

Un întreg sat din Italia a decis să alerge împreună cu primarul pentru a-l ajuta să slăbească Primarul Luciano Fregonese, 47 de ani, din Valdobbiadene,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.