X

Patru corpuri de civili ucişi au fost găsite cu ‘urme de tortură’ în regiunea Harkov (Parchetul ucrainean)

Patru corpuri de civili ucişi au fost găsite cu “urme de tortură” în localitatea Zaliznicinoie, în regiunea Harkov, recent recucerită de Kiev de la forţele ruse, a anunţat luni Parchetul ucrainean, citat de France Presse, potrivit agerpres

Cele patru cadavre, potrivit acestuia, au fost găsite duminică şi “purtau semne de tortură”. “Trei fuseseră îngropaţi pe terenurile familiilor lor, iar al patrulea a fost îngropat pe teritoriul fabricii de asfalt în faţa gării feroviare”, a precizat Parchetul pe pagina sa de Facebook.
Citește și : Ucraina spune că războiul cu Rusia a intrat în a treia etapă

“Potrivit versiunii preliminare a anchetei, cele patru persoane au fost ucise de către militari ruşi în timpul ocupaţiei satului”, indică instanţa, care adaugă că localnicii au fost cei care “s-au adresat forţelor de ordine şi au semnalat că militarii ruşi au ucis concetăţeni ai lor”, după ce localitatea a trecut sub control ucrainean săptămâna trecută.

Ucraina a anunţat în ultimele zile câştiguri teritoriale importante în regiunea Harkov, la frontiera cu Rusia în nord-estul ţării, care se afla parţial sub ocupaţie rusă de la începutul războiului.

La Grakove, un alt sat din aceeaşi regiune, unde corespondenţi ai AFP au constatat distrugeri dovedind despre violenţa luptelor care s-au dat aici, Parchetul ucrainean a indicat că au fost descoperite cadavrele a doi civili, cu urme de tortură şi găuri de glonţ în ceafă.

Citește și : Regele Charles al III-lea: ‘Regina Elizabeth a fost un model. A arătat un exemplu de altruism pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al vostru, sunt hotărât să-l urmez cu credinţă’ (VIDEO)

Forţele ruse au fost acuzate de numeroase abuzuri în timpul în care ocupaseră periferia Kievului, în special în localitatea Bucea, de unde s-au retras la sfârşitul lunii martie.

Moscova a negat toate crimele de care este acuzată şi susţine că este vorba de falsificări, notează AFP.

Tags: harkovkievrusiaZaliznicinoie
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina