Patru francezi, membri ai aceleiaşi familii, au murit după ce au căzut de la balconul apartamentului lor din Elveţia

Publicat:

Patru francezi, membri ai aceleiaşi familii, au murit joi după ce au căzut de la balconul apartamentului lor din Montreux, Elveţia, în circumstanţe încă misterioase, a anunţat poliţia, potrivit AFP, scrie agerpres.    

O a cincea persoană – din aceeaşi familie – se află în spital.


Citește și : Kremlinul DEMONTEAZĂ zvonurile legate de Serghei Şoigu

Motivele acestei drame familiale sunt încă necunoscute, însă, potrivit primelor elemente ale anchetei, tragedia s-a întâmplat chiar în timp ce jandarmii veniseră chiar la acest apartament.

Potrivit primelor cercetări, doi jandarmi s-au deplasat la apartamentul acestei familii franceze “pentru a executa un mandat de aducere emis de prefectură în legătură cu şcolarizarea la domiciliu a unui copil”, a precizat poliţia cantonului Vaud într-un comunicat.

Mandatul îl viza pe tată, un cetăţean francez în vârstă de 40 de ani, care locuia în apartament.

Jandarmii au bătut la uşă şi au auzit o voce care a întrebat cine este. După ce şi-au anunţat prezenţa, jandarmii nu au mai auzit apoi niciun zgomot venind dinspre apartament.

Nereuşind să ia legătura cu posibilii ocupanţi, aceştia au părăsit locul, însă între timp un martor a sunat la poliţie pentru a anunţa că mai multe persoane au căzut de la balconul unui apartament.

Citește și : Zelenski spune că următoare ţintă a Rusiei va fi flancul estic al NATO: ‘Polonia se numără printre ele!’

Potrivit poliţiei, se pare că cele cinci persoane care au căzut de la balcon aparţin unei familii de cetăţeni francezi, iar cei patru decedaţi sunt tatăl, soţia sa în vârstă de 41 de ani, sora geamănă a acesteia şi fiica de opt ani a cuplului.

Fiul cuplului, în vârstă de 15 ani, se află la spital în stare gravă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.