X

Patru iranieni, executaţi pentru ‘cooperare’ cu Israelul

Patru iranieni au fost executaţi după ce fuseseră condamnaţi la moarte pentru ”cooperare” cu Israelul, inamicul declarat al Teheranului, a anunţat duminică justiţia iraniană, relatează AFP, potrivit agerpres

”În această dimineaţă, sentinţele împotriva a patru dintre principalii membri ai grupării de răufăcători legate de serviciile de informaţii ale regimului sionist au fost puse în aplicare”, potrivit agenţiei puterii judiciare Mizan Online.

Citește și: O nouă decizie a justiţiei defavorabilă lui Donald Trump

La 22 mai, Gardienii Revoluţiei, armata ideologică din Iran, anunţase arestarea mai multor membri ai ”unei reţelei care acţiona sub conducerea serviciilor de informaţii” israeliene, fără a preciza locul arestării lor.

”Conform deciziei anunţate de Curtea Supremă, acuzaţii Hossein Ordukhanzadeh, Shahin Imani Mahmudabad, Milad Ashrafi Atbatan şi Manushehr Shahbandi Bojandi au fost condamnaţi la moarte pentru cooperare cu regimul sionist şi răpire”, a declarat miercuri puterea judiciară iraniană.

”Aceste persoane au comis furturi, distrugeri de bunuri personale şi publice, răpiri şi extorcări”, indica un comunicat al Gardienilor Revoluţiei în luna mai.

Citește și: Washingtonul anunţă sancţiuni împotriva a trei oficiali nord-coreeni

Potrivit organizaţiilor internaţionale pentru apărarea drepturilor omului, Iranul se află printre ţările care execută cei mai mulţi deţinuţi, după China.

La finalul lunii iulie, Teheranul a anunţat arestarea de agenţi cu legături cu Mosad, serviciul de informaţii externe israelian, ale căror acţiuni vizau un ”centru de apărare sensibil”, afirmând că ei erau membri ai unei grupări rebele kurde interzise.

Tags: Curtea SupremăisraelMosadteheran
Categorii: Sinteze