X

Patru medici din Capitală sunt acuzaţi de malpraxis. Din cauza lor a murit un bebeluş!

Patru medici din Capitală sunt acuzaţi de malpraxis. Din cauza lor a murit un bebeluş!

Patru medici obstetricieni-ginecologi ai Spitalului Clinic Municipal „Gheorghe Paladi” din Chișinău, au fost trimiși în instanța de judecată. Aceștia sunt învinuiți de încălcarea din neglijență a regulilor sau metodelor de acordare a asistenței medicale ce au cauzat decesul pacientului.

Potrivit Procuraturii Generale (PG), prima învinuită, la data de 13 aprilie 2021, fiind apelată și informată de o gravidă despre apariția premiselor de naștere, la indicația ei, în aceeași zi, a fost internată cu diagnosticul – sarcina 36 săptămâni, ruperea prenatală prematură a membrelor amniotice, unde a fost examinată primar de a doua acuzată.

Citeşte şi: Putin ameninţă că trimite arme unor ţări terţe pentru a lovi interesele occidentale – Stiripesurse.md

Prima inculpată s-a prezentat la spital, unde, inclusiv împreună cu a treia acuzată, fiind responsabile de acordarea asistenței medicale, adoptarea și reevaluarea planului de conduită reieșind din situațiile obstetricale în timpul nașterii, fără a manifesta diligența necesară față de obligațiile profesionale, nu au asigurat managementul uterin adecvat. Urmare a analgeziei epidurale, nu au monitorizat corespunzător pacienta, luând decizia, împreună cu a patra inculpată de a aplica ventuza obstetricală, în pofida necesității de a efectua operația cezariană.

Patru medici din Capitală sunt acuzaţi de malpraxis. Din cauza lor a murit un bebeluş!

Ulterior, în urma deciziei medicilor, nou-născutul a suferit traumatisme, care au dus la decesul acestuia în ziua următoare.

Învinuitele pledează nevinovate.

Infracțiunea incriminată inculpatelor se pedepsește cu închisoare de până la 3 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Tags: malpraxisSpitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi”
Social