X

Patru morţi în urma rafalelor de vânt puternice din sudul şi sud-vestul Poloniei

Patru persoane şi-au pierdut viaţa şi alte şase au fost rănite joi în Polonia din cauza vânturilor puternice din sudul şi sud-vestul ţării, au anunţat serviciile de pompieri, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Pompierii au raportat 3.200 de intervenţii până la ora 12:30 GMT.

Cele patru decese au survenit în regiunea Silezia Inferioară.

Citește și : Facebook începe SĂ PLĂTEASCĂ o parte din presa franceză

O persoană şi-a pierdut viaţa în momentul în care camioneta în care se afla a fost scoasă de pe şosea de rafalele de vânt, în timp ce un muncitor a murit după ce zidul unei case aflate în construcţie s-a prăbuşit.

În oraşul Wroclaw, un copac a căzut peste un autoturism.

“Două persoane au murit în acest accident”, a declarat purtătorul de cuvânt al pompierilor, Karol Kierzkowski, citat de agenţia poloneză PAP.

Serviciul meteorologic naţional a emis o alertă de vânt puternic în aproape toate regiunile Poloniei, cu excepţia a două dintre ele.

Citește și : Sea-Watch 3 are la bord sute de migranţi şi aşteaptă să fie primită de un port european

Tags: PoloniapompieriWroclaw
Categorii: Diaspora