Patru musulmani au fost ASASINAŢI în New Mexico

Publicat:

Poliţia americană a anunţat marţi arestarea “suspectului principal” în ancheta comună privind asasinarea a patru bărbaţi musulmani, scrie AFP, potrivit agerpres.

Autorităţile din Albuquerque, în statul american New Mexico, au anunţat sâmbătă că investighează o posibilă legătură între uciderea a trei musulmani în ultimele săptămâni şi a altuia în noiembrie 2021, iar duminică au lansat un apel în căutarea eventualilor martori pornind de la fotografia unei maşini.


Citeşte şi: Republicanii ameninţă cu o anchetă privind percheziţia de la Mar-a-Lago – Black News

“Am urmărit vehiculul despre care se crede că ar fi implicat în uciderea recentă a unui bărbat musulman din Albuquerque. Şoferul a fost arestat şi este principalul nostru suspect pentru crime”, a scris pe Twitter şeful poliţiei locale, Harold Medina.

Poliţia din Albuquerque a găsit, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, cadavrul unui tânăr în vârstă peste douăzeci de ani, musulman şi “originar din Asia de Sud”.

“Anchetatorii consideră că această crimă ar putea avea legătură cu alte trei crime recente de bărbaţi musulmani, tot din Asia de Sud”, a indicat atunci poliţia.

Două dintre aceste victime erau din Pakistan: un bărbat de 27 de ani găsit mort pe 1 august şi un bărbat de 41 de ani ale cărui rămăşiţe au fost găsite pe 26 iulie.

Poliţia a făcut legătura şi cu moartea unui bărbat din Afganistan ucis pe 7 noiembrie 2021 în acest oraş de jumătate de milion de locuitori.

Citeşte şi: Variola maimuţei: OMS deplânge atacurile împotriva maimuţelor în Brazilia – Black News

Duminică, preşedintele american, Joe Biden, s-a declarat pe Twitter “furios şi întristat” de aceste crime.

“Aşteptăm rezultatele unei anchete amănunţite, dar mă rog pentru familiile victimelor”, a scris el, adăugând că “aceste atacuri pline de ură nu îşi au locul în America”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Veronica Dragalin: În ultimii doi ani a scăzut mult încrederea procurorilor în vetting

Veronica Dragalin: În ultimii doi ani a scăzut mult încrederea procurorilor în vetting În ultimii doi ani a scăzut mult încrederea procurorilor în procesul de...

O femeie, medic stomatolog, din R. Moldova, ucisă cu bestialitate în propriul său cabinet stomatologic din Brăila

O femeie, medic stomatolog, din R. Moldova, ucisă cu bestialitate în propriul său cabinet stomatologic din Brăila Momente de groază, aseară, în Brăila. Un medic...

Radu Marian: Actualul guvern a construit de trei ori mai multe drumuri

Radu Marian: Actualul guvern a construit de trei ori mai multe drumuri Radu Marian, deputat PAS, a scris că actualul guvern a construit de trei...

O companie farmaceutică germană intenționează să intre pe piața farmaceutică din Moldova

O companie farmaceutică germană intenționează să intre pe piața farmaceutică din Moldova Un grup farmaceutic german, cunoscut pentru portofoliul său impresionant în oncologie, hematologie, urologie...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.