Patru nemţi plănuiau să-l răpească pe ministrul Sănătăţii

Publicat:

Poliţia germană a reţinut patru cetăţeni germani suspectaţi că au complotat pentru răpirea ministrului federal al Sănătăţii, Karl Lauterbach, şi distrugerea instalaţiilor electrice pentru a provoca o pană de curent la nivel naţional, informează Reuters, potrivit news.ro.

”Cei doi suspecţi principali ar fi convenit cu alţii să îl atace pe ministrul federal al Sănătăţii”, a declarat, joi, un purtător de cuvânt al Parchetului din Koblenz, confirmând informaţiile furnizate de postul german ARD.


Citeşte şi: Andrzej Duda acuză de la Kiev: ‘Este terorism, nu război!’ – Black News

Grupul care iniţiase şi o conversaţie pe chat cu acest subiect, cu numele de Vereinte Patrioten (Patrioţii Uniţi), ”a intenţionat să provoace condiţii asemănătoare războiului civil şi, în cele din urmă, să răstoarne sistemul democratic din Germania”, a declarat anterior Procuratura, într-un comunicat.

Potrivit comunicatului, autorităţile au percheziţionat miercuri 20 de proprietăţi din mai multe state germane, confiscând armament, inclusiv pistoale, muniţie şi o puşcă de asalt Kalashnikov, numerar în euro şi valută străină, precum şi lingouri de aur şi monede de argint.

Citeşte şi: Marine Le pen ar fi deschisă unei Franțe care PLEACĂ din Uniunea Europeană – Black News

Procuratura a menţionat că grupul a plănuit să răpească şi alte persoane publice cunoscute, dar nu a precizat cine sunt acestea.

De asemenea, Procuratura a cerut unui judecător să emită mandate de arestare pentru cei patru suspecţi reţinuţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.