Patru pakistanezi, inculpaţi în cazul atacului din apropierea publicaţiei Charlie Hebdo din Paris

Publicat:

Patru tineri pakistanezi au fost puşi sub acuzare şi închişi în cadrul anchetei asupra atacului cu armă albă comis de un compatriot al acestora la sfârşitul lunii septembrie în apropierea fostului sediu al săptămânalului de satiră Charlie Hebdo din Paris, conform informaţiilor furnizate vineri de parchetul naţional antiterorist, transmite AFP, potrivit agerpres

Cei patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 17 şi 21 de ani, erau în contact cu agresorul, a declarat o sursă apropiată dosarului. Ei sunt suspectaţi că au fost informaţi despre proiect şi că, posibil, l-au încurajat să acţioneze, potrivit unei alte surse apropiate anchetei.


Citește și : Statele Unite au impus o serie de sancţiuni regimului Maduro

Trei dintre aceştia au fost acuzaţi vineri pentru “conspiraţie teroristă criminală” şi au fost plasaţi în arest preventiv. Al patrulea, care fusese deja audiat de poliţie, fusese pus sub acuzare şi închis miercuri pentru aceleaşi fapte.

Doi au fost arestaţi în Gironde (sud-vest), un al treilea la Caen (nord) şi ultimul în regiunea Paris.”Îi împărtăşesc ideologia şi unul din ei şi-a exprimat ura faţă de Franţa cu câteva zile înaintea acţiunii”, a spus una dintre surse.

Pe 25 septembrie, Zaheer Hassan Mahmoud, în vârstă de 25 de ani, a rănit grav două persoane cu un satâr în faţa fostului sediu al publicaţiei de satiră Charlie Hebdo, crezând că acestea lucrează pentru săptămânalul care s-a mutat de la acea adresă după masacrul din ianuarie 2015.

Arestat la scurt timp după aceea, el le-a spus anchetatorilor că a urmărit, înainte de atac,”înregistrări video din Pakistan” referitoare la republicarea la începutul lunii septembrie de către Charlie Hebdo a caricaturilor profetului Mohamed înaintea deschiderii procesului pentru atentatele din ianuarie 2015. Publicarea acelor caricaturi a transformat Charlie Hebdo într-o ţintă a jihadiştilor.

Citește și : Biden consideră că acuzaţiile la adresa fiului său îl vizează pe el: ‘Sunt folosite pentru a se ajunge la mine’

Anumiţi apropiaţi ai atacatorului confirmaseră, de asemenea, că bărbatul urmărea videoclipuri cu Khadim Hussain Rizvi, fondatorul şi liderul partidului Tehreek-e-Labbaik Pakistan (TLP), o mişcare pakistaneză extremistă.

Zaheer Hassan Mahmoud a fost inculpat pentru “tentativă de asasinat în legătură cu o acţiune teroristă” şi “conspiraţie teroristă criminală”, fiind arestat preventiv.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.