Patru persoane depistate cu COVID-19 la Convenţia republicană de la Charlotte

Publicat:

Doi participanţi la reuniune şi doi oameni care au lucrat pentru Convenţia naţională republicană din Charlotte, Carolina de Nord, au fost testaţi pozitiv la coronavirus, au anunţat vineri oficiali locali, citaţi de dpa, scrie agerpres.

Din cele 792 de teste efectuate în rândul oamenilor care au participat şi, respectiv, au lucrat pentru convenţie, patru au fost pozitive, au anunţat într-un comunicat oficiali din comitatul Mecklenburg.


Citește și : UE cere Rusiei să se abţină să intervină în Belarus

“Aceste persoane au primit imediat instrucţiuni de izolare şi orice contacţi cunoscuţi au fost notificaţi şi au primit şi ei instrucţiuni de carantinare”, au precizat oficialii din comitat.

În timp ce a 4-a zi a Convenţiei republicane a fost redusă ca amploare din cauza pandemiei, partidul preşedintelui Donald Trump a organizat mai multe evenimente live decât Convenţia democrată de săptămâna trecută, care s-a derulat în mare parte online.

Convenţia a început luni la Charlotte, unde câteva sute de republicani s-au adunat pentru a-l reînvesti oficial pe Trump şi vicepreşedintele Mike Pence, care au ţinut amândoi discursuri în persoană.

Convenţia a culminat joi cu discursul de acceptare a nominalizării al lui Trump de la Casa Albă. Preşedintele a adunat laolaltă mai multe sute de persoane care au stat împreună, majoritatea fără măşti, iar unii şi-au strâns mâinile pentru a se saluta.

Citește și : Ungaria îşi va închide frontierele pentru străini de la 1 septembrie

Trump s-a folosit de discurs pentru a elogia modul în care administraţia sa a gestionat criza coronavirusului, afirmând că a acţionat rapid şi a salvat vieţi.

Peste 180.000 de oameni au murit în SUA de COVID-19, cel mai negru bilanţ al unei ţări în timpul pandemiei. Multă vreme democraţii l-au acuzat pe Trump că a ratat răspunsul la pandemie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO – Judecătoarea Marina Rusu: Dubiile Pre-Vetting sunt ca expresia ‘de a căuta nod în papură’

VIDEO - Judecătoarea Marina Rusu: Dubiile Pre-Vetting sunt ca expresia 'de a căuta nod în papură' Judecătoarea Marina Rusu a fost audiată repetat de Comsia...

Avertizare hidrologică de Cod galben: Nivelul apelor din râuri, în scădere

Avertizare hidrologică de Cod galben: Nivelul apelor din râuri, în scădere Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis o avertizare hidrologică de Cod galben. Intervalul...

Sergiu Stratan, noul vicepreședinte interimar la Judecătoria Chișinău

Sergiu Stratan, noul vicepreședinte interimar la Judecătoria Chișinău Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) l-au desemnat astăzi pe Sergiu Stratan pentru exercitarea interimatului de vicepreședinte...

Programul Național ‘Satul European’: Peste 7000 de locuitori din două sate din nordul țării au acces la apă potabilă

Programul Național 'Satul European': Peste 7000 de locuitori ai satelor Sângereii Noi au acces la apă potabilă Peste 7000 de locuitori ai satelor Sângereii Noi,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.