X

Patru persoane, plasate în arest provizoriu pentru ‘tulburări de amploare’ în Başkiria

Patru persoane, plasate în arest provizoriu pentru ‘tulburări de amploare’ în Başkiria

Justiţia rusă a plasat luni în arest provizoriu patru persoane acuzate de confruntări cu poliţia, infracţiune pasibilă de pedepse grele cu închisoarea, în timpul unor rare proteste împotriva plasării în detenţie a unui opozant în Başkiria, republică autonomă din cadrul Federaţiei Ruse, informează AFP.

Un tribunal din Ufa, capitala regională a Başkiriei (oficial Republica Başkortostan), a anunţat că Azat Mirzin, Daian Valeev şi Raiat Davletbaev erau acuzaţi de “participare la tulburări de amploare”, infracţiune pasibilă de pedepse ce ajung la opt ani de închisoare, şi de “violenţe” împotriva unor reprezentanţi ai statului, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Pașaportul moldovenesc, luxul râvnit de rușii din Rusia

Un al patrulea suspect, Viliur Karaşurin, a fost inculpat doar pentru “participare la tulburări de amploare”, a precizat această sursă într-un comunicat, adăugând că cei patru vor rămâne în arest până cel puţin pe 17 martie.

Cu toţii sunt acuzaţi că au manifestat în oraşul Baimak, situat nu departe de Kazahstan, unde un opozant başkir, Fail Alsînov, a fost condamnat săptămâna trecută la patru ani de detenţie pentru “incitare la ură”, într-un verdict dat în spatele uşilor închise.

Militantul, care a criticat invazia rusă din Ucraina, luptă împotriva exploatării resurselor naturale şi pentru protejarea culturii acestei republici cu patru milioane de locuitori, situată la circa 1.000 km est de Moscova.

Mii de manifestanţi veniţi să-l susţină pe Alsînov s-au confruntat pe 17 ianuarie, în ziua verdictului, cu poliţişti care au făcut uz de gaze lacrimogene pentru a dispersa mulţimea care arunca cu bulgări de zăpadă.

O asemenea explozie de furie este foarte rară în Rusia, unde orice critică la adresa puterii este pasibilă de pedepse cu închisoarea.

Un alt bărbat, Dim Davletkildin, a fost de asemenea arestat şi acuzat de “participare la tulburări de amploare” în timpul acestor proteste, a anunţat soţia sa Iulia Davletkildina, citată duminică seara de media Rusnews.

Potrivit ONG-ului specializat OVD-Info, un alt suspect, bloggerul şi militantul Ilias Baiguskarov, a fost la rândul său arestat şi este vizat de aceleaşi acuzaţii. Însă autorităţile ruse nu au confirmat deocamdată oficial aceste două alte dosare.

De asemenea, în jur de 40 de dosare administrative, pasibile de pedepse scurte cu închisoarea, au fost deschise, potrivit OVD-Info, iar peste 15 persoane au fost deja condamnate la mai multe zile de detenţie.

Citește și: Două poduri rutiere din Bălți vor fi reparate

Mai mult de jumătate din populaţia Başkiriei este formată din başkiri şi tătari, două minorităţi turcofone şi musulmane. Liderul acestei republici, Radi Habirov, criticat de protestatari, i-a acuzat pe manifestanţi de “separatism”.

La fel ca numeroase alte regiuni sărace din Rusia, Başkiria a furnizat numeroşi soldaţi pentru războiul împotriva Ucrainei. Opozantul întemniţat Alsînov a denunţat mobilizarea din regiune.

Tags: BaşkiriainchisoaretulburăriufaViolente
Externe