Patru poliţişti iordanieni răniţi în ciocniri cu susţinătorii unui deputat exclus din Parlament

Publicat:

Patru poliţişti iordanieni au fost răniţi în sudul capitalei Amman în timpul unor ciocniri cu manifestanţi care protestau împotriva excluderii unui deputat care criticase cu virulenţă penele de curent din mai multe oraşe ale regatului, au anunţat duminică forţele de securitate, relatează AFP, potrivit agerpres.

Sâmbătă seară, “patru poliţişti au fost răniţi şi spitalizaţi în timpul unei intervenţii la Naur (suburbie din sudul Amman) pentru a pune capăt revoltelor, împuşcăturilor în aer şi incendierilor de maşini”, a declarat purtătorul de cuvânt al direcţiei de securitate publică, Amer al-Satrawi, într-un comunicat. Poliţiştii au fost răniţi de proiectile dar viaţa nu le este pusă în pericol, a precizat el.


Citește și : Proteste la graniţa Belarusului cu Polonia şi Lituania. Se cer sancţiuni împotriva lui Lukaşenko

Potrivit martorilor, manifestanţii erau susţinători ai deputatului Oussama al-Ajarma, în vârstă de 40 de ani, suspendat pe 27 mai din Parlament pentru un an după ce a protestat împotriva penelor de curent produse pe 21 mai la Amman şi în alte localităţi.

Deputatul a cerut o dezbatere imediată în sesiune plenară, ceea ce preşedintele parlamentului a refuzat. În semn de protest, el a demisionat pe 2 iunie.

Duminică, Parlamentul a votat excluderea sa definitivă, cu 108 voturi pentru. Camera deputaţilor are 130 de membri, dintre care 11 s-au abţinut.

Autorităţile au invocat o pană pe linia de tensiune dintre Iordania şi Egipt, dar deputatul a acuzat guvernul că a tăiat curentul cu bună ştiinţă pentru a împiedica un marş spre Amman a triburilor iordaniene în semn de susţinere pentru cauza palestiniană.

Citește și : O biserică ortodoxă sârbă construită ilegal în apropiere de Srebrenica a fost demolată

Numeroase manifestaţii de solidaritate cu palestinienii au avut loc în ultimele săptămâni în Iordania la momentul conflictului în care Israelul s-a confruntat cu mişcarea palestiniană Hamas în Fâşia Gaza, iar poliţiştii israelieni au avut ciocniri cu palestinienii pe Esplanada Moscheilor din Ierusalimul de Est.

Iordania s-a confruntat cu mai multe episoade de proteste în ultimele luni, în special împotriva măsurilor sanitare şi a consecinţelor economice ale pandemiei de COVID-19.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.