Patru sate din Ialoveni vor să formeze o singură localitate

Patru localități din raionul Ialoveni s-ar putea uni într-o singură entitate administrativă în cadrul procesului de amalgamare voluntară.

Citește și: Premierul Munteanu a mers în localitățile afectate de ploi

Împreună, satele Dănceni, Suruceni, Nimoreni și Malcoci ar depăși 5.000 de locuitori, condiție esențială pentru a accesa fonduri europene destinate infrastructurii și serviciilor publice, potrivit Moldova1.

Totuși, părerile localnicilor și ale primarilor sunt împărțite. În timp ce unii vor o uniune doar între satele de pe Valea Ișnovățului, pentru a păstra echilibrul de forțe, alții consideră că salvarea vine doar prin fuziunea cu orașul Ialoveni. La Dănceni, sătenii au avut de ales între două scenarii. Primul viza unirea cu orașul Ialoveni și cel de-al doilea – unirea cu satele Suruceni, Nimoreni și Malcoci.

Reforma administrativ-teritorială anunțată de autorități introduce un prag minim de 3.000 de locuitori pentru fiecare primărie, reducerea numărului de raioane de la 32 la 10, reorganizarea serviciilor publice și triplarea stimulentelor financiare pentru localitățile care aleg să se unească.

În prezent, peste 600 de primării au lansat procesul de amalgamare voluntară.

This post was last modified on 23/05/2026 15:28 15:28

Tags: amalgamareamalgamare voluntarăIaloveni
Știrile zilei