Peste 1.000 de euro, atât au fost nevoiţi să plătească patru studenţi japonezi care au servit trei fripturi şi peşte prăjit într-un restaurant italian din apropierea pieţei San Marco din Veneţia, scrie luni cnewsmatin.fr.
Indignaţi de valoarea exorbitantă a notei de plată, studenţii la Universitatea din Bologna au decis să cheme poliţia pentru a depune plângere. După ce au refăcut calculele, au înţeles că preţul peştelui era de 8 euro per suta de grame şi nu pentru o porţie, conform agerpres .
Primarul Veneţiei, Luigi Brugnaro, a reacţionat pe Twitter: ”Dacă această întâmplare ruşinoasă se confirmă, vom face tot posibilul pentru a-i pedepsi pe vinovaţi. Suntem mereu de partea dreptăţii”.
Citește și : Includerea Poloniei în turneul european al lui Rex Tillerson este o consecinţă a politicii pro-americane a Varșoviei
În replică, proprietarul restaurantului a răspuns: ”Nu-mi amintesc să fi avut probleme cu clienţi japonezi zilele astea”. Pe site-ul de călătorii Tripadvisor, restaurantul în cauză, ”Osteria Da Luca”, a primit calificativul ”groaznic” şi doar 1,2 stele.
Trei dintre cei patru studenţi trecuseră printr-o întâmplare asemănătoare cu câteva zile înainte, într-un alt restaurant din Veneţia, când trei porţii de paste i-a costat 350 de euro.
Purtătorul de cuvânt al ”Gruppo 25 Aprile”, o organizaţiei din Veneţia pentru apărarea drepturilor civice, a avertizat turiştii asupra eventualelor riscuri de a deveni victimele înşelătoriilor în apropierea carnavalului anual. ”Carnavalul va debuta în curând, iar riscul de astfel de înşelătorii va creşte. Intenţionăm să postăm pe site-ul nostru un număr de telefon la care turiştii puşi în faţa unei astfel se situaţii pot cere ajutor.”