Patruzeci de parlamentari democraţi, inclusiv Nancy Pelosi, îi cer lui Biden să nu mai trimită arme Israelului

Publicat:

Patruzeci de parlamentari democraţi, inclusiv Nancy Pelosi, îi cer lui Biden să nu mai trimită arme Israelului

Fosta preşedintă a Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, o aliată apropiată a preşedintelui Joe Biden, şi alţi 39 de legislatori democraţi au semnat o scrisoare prin care îi cer liderului de la Casa Albă să suspende transferul de arme către Israel, a informat sâmbătă EFE.

În scrisoarea lor, făcută publică vineri, legislatorii îşi exprimă “îngrijorarea şi indignarea” faţă de atacul armatei israeliene din 1 aprilie în care şi-au pierdut viaţa şapte voluntari de la World Central Kitchen (WCK), ONG-ul fondat de maestrul bucătar spaniol Jose Andres, potrivit stiripesurse.ro.


Citește și : Liderul de onoare al democraților atenționează despre „sfârșitul” PSDE

Din perspectiva acestui atac, ei îi cer lui Biden şi secretarului de stat Antony Blinken să reconsidere trimiterea de arme în Israel şi să suspende orice viitor transfer de arme până când se va face o investigaţie completă asupra atacului şi până se va îmbunătăţi situaţia umanitară din Fâşia Gaza.

“În lumina recentului atac împotriva lucrătorilor umanitari şi a crizei umanitare din ce în ce mai gravă, credem că este nejustificat să se aprobe aceste transferuri de arme”, se arată în scrisoarea semnată de Pelosi şi de alţi 39 de democraţi, între care progresista Rashida Tlaib, originară din Palestina.

De asemenea, ei îi cer lui Biden să nu trimită 2.000 de bombe cu diametru mic şi mediu în Israel, pachet care a fost aprobat chiar în această săptămână înainte de atacul în care au murit cei şapte voluntari ai WCK.

Scrisoarea este relevantă pentru că reprezintă o schimbare în sprijinul acordat Israelului de către Pelosi, care a fost un apărător ferm al statului israelian de-a lungul carierei sale, şi scoate în evidenţă faptul că ideea de a pune capăt transferurilor de arme către Israel nu mai este o cerere venită exclusiv dinspre aripa progresistă a Partidului Democrat, ci pare să se extindă la nivelul întregului partid.

Citește și : Grosu anunță o nouă inițiativă legislativă după ultima decizie a CC

Mai mult, scrisoarea vine după ce o altă personalitate democrată importantă, liderul majorităţii din Senat, Chuck Schumer, a cerut în martie alegeri anticipate în Israel, considerând că premierul Benjamin Netanyahu este un obstacol în calea păcii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce părere aveau Hitler și comandanții germani despre români: ‘Cu românii nu se poate face nimic’

Ce părere aveau Hitler și comandanții germani despre români: 'Cu românii nu se poate face nimic' Adolf Hitler, cunoscutul dictator german, considera armata română aproape...

VIDEO – ‘Supacell’, serialul pe care mulți l-au văzut într-o singură noapte. Face furori pe Netflix

VIDEO - 'Supacell', serialul pe care mulți l-au văzut într-o singură noapte. Face furori pe Netflix „Supacell”, noul serial britanic pe Netflix, a captat rapid...

Oscar: Franţa îşi modifică procedura de selecţie la categoria ‘cel mai bun lungmetraj internaţional’

Oscar: Franţa îşi modifică procedura de selecţie la categoria 'cel mai bun lungmetraj internaţional' Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) din Franţa a decis să modifice...

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa Epic Games, producătorul jocului video ”Fortnite”, a declarat vineri că Apple...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.