Paul McCartney a regăsit o chitară bas dispărută de peste o jumătate de secol

Publicat:

Paul McCartney a regăsit o chitară bas dispărută de peste o jumătate de secol

Paul McCartney, membru al fostei trupe The Beatles, a regăsit o chitară bas dispărută de peste 50 de ani, la care a interpretat piese precum “Love Me Do”, “She Loves You” şi “Twist and Shout” în studiourile de înregistrare şi pe scenă, informează AFP.

Potrivit site-ului muzicianului britanic, instrumentul muzical, un model Hofner în formă de vioară cumpărat cu 30 de lire sterline (aproximativ 600 de euro la preţurile actuale) la Hamburg, în Germania, în 1961, a fost autentificat, iar “Paul este extrem de recunoscător tuturor celor care au participat la această căutare”, potrivit stiripesurse.ro.


Citește și: Austria vrea să renunţe la gazele din Rusia

Chitara bas a fost găsită “în stare completă”, dar cutia ei protectoare originală “necesită reparaţii”, a precizat într-un comunicat The Lost Bass Project, care a lansat un apel pentru găsirea instrumentului muzical în 2018 şi a cărui campanie a beneficiat de o creştere a interesului mediatic în toamna anului trecut.

Contrar a ceea ce au crezut la început iniţiatorii proiectului, cuplul de jurnalişti Scott şi Naomi Jones, instrumentul nu a dispărut în 1969, ci a fost furat din spatele unei furgonete în vestul Londrei în 1972.

Dintre cele 600 de apeluri şi mesaje primite, unul s-a dovedit a fi decisiv, a explicat Naomi Jones vineri, la BBC Radio 4, ajutând la “reconstituirea puzzle-ului”.

Potrivit lui Scott Jones, hoţul a locuit într-o casă abandonată din Ladbroke Grove, în Notting Hill, un cartier londonez locuit în prezent de reprezentanţii clasei de mijloc, dar care a fost cândva populat de “muzicieni, artişti şi hipioţi”.

Autorul furtului, explică jurnalistul, nu cunoştea identitatea ilustrului proprietar al instrumentului şi, când a aflat acest detaliu, l-a rugat pe proprietarul unui pub local să ascundă “prada”.

Citește și: Igor Grosu: „nu vad o necesitate ca noi să apelăm la gazul rusesc”

“Ceea ce este incredibil este că, atunci când am început cercetările, am crezut că această chitară bas ar putea fi oriunde în lume”, a subliniat Naomi Jones, dar, de fapt, totul s-a întâmplat într-un perimetru de “câţiva kilometri” în zona Notting Hill.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Noi reguli privind declararea mărfurilor din trimiterile poștale internaționale cu valoarea de peste 150 de euro

Noi reguli privind declararea mărfurilor din trimiterile poștale internaționale cu valoarea de peste 150 de euro Începând cu data de 1 august 2024, mărfurile din trimiterile...

AFP: A fost găsit trupul comandantului Hezbollah ucis în atacul israelian din Beirut

AFP: A fost găsit trupul comandantului Hezbollah ucis în atacul israelian din Beirut O sursă apropiată Hezbollah a declarat pentru AFP că trupul comandantului Hezbollah...

Cine sunt cei șapte candidați la funcția de membru al Consiliului de Administrație al SA ‘Moldovagaz’

Cine sunt cei șapte candidați la funcția de membru al Consiliului de Administrație al SA 'Moldovagaz' Ministerul Energiei a publicat miercuri, 31 iulie, CV-urile și viziunea...

Maia Sandu, despre reținerile a doi funcționari suspectați de spionaj: Persoanele care se fac vinovate de trădare de patrie trebuie sancționeze ‘în modul cel...

Maia Sandu, despre reținerile a doi funcționari suspectați de spionaj: Persoanele care se fac vinovate de trădare de patrie trebuie sancționeze 'în modul cel...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.