X

Pavel Filip a avut o întrevedere cu Comisarul UE Johannes Hahn. Republica Moldova va continua avansarea pe calea integrării europene

Premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, a avut sâmbătă o întrevedere cu Comisarul UE pentru Politică Europeană de Vecinătate şi Negocieri de Extindere, Johannes Hahn, în marja Conferinţei de securitate de la Munchen. Cei doi oficiali au discutat despre acţiunile Republicii Moldova în realizarea agendei de reforme, inclusiv prin prisma îndeplinirii condiţionalităţilor aferente acordării asistenţei macrofinanciare din partea UE, informează un comunicat remis AGERPRES.

Premierul Pavel Filip a evocat determinarea autorităţilor republicii de a menţine ritmul înalt de implementare a condiţionalităţilor stabilite cu UE, asumându-şi obiectivul de a accelera acest proces în pofida anului electoral.

Citește și : Serghei Lavrov : Rusia vrea să vadă Europa puternică şi stabilă

Printre principalele reforme au fost evidenţiate cea a sistemului judiciar, implementarea noii legi privind spălarea banilor şi adoptarea legii cu privire la activitatea ONG-urilor. Premierul Filip a subliniat că aceste exemple vin sa confirme determinarea autorităţilor de la Chişinău de a continua avansarea pe calea integrării europene.

De asemenea, Pavel Filip a reiterat angajamentul Republicii Moldova în realizarea obiectivelor stabilite la summitul Parteneriatului Estic din noiembrie 2017, în baza priorităţilor strategice ale republicii.

Johannes Hahn a apreciat progresele obţinute şi determinarea guvernului de la Chişinău de a continua implementarea reformelor într-un ritm susţinut, menţionând totodată sprijinul UE pentru realizarea Acordului de Asociere semnat cu Republica Moldova.

Tags: chisinauJohannes HahnMunchenONGPavel FilipUE
Categorii: Diaspora