PE lansează un program de training pentru jurnalişti de investigaţie

Publicat:

Parlamentul European lansează un program de training pentru jurnalişti de investigaţie, care va purta numele slovacului Jan Kuciak, asasinat în februarie 2018 în cursul unei anchete, transmite dpa, potrivit agerpres.

‘Jurnalismul de calitate este unul din pilonii unei democraţii funcţionale’, a declarat eurodeputatul Ivan Stefanec, şeful delegaţiei slovace în cadrul Partidului Popular European (PPE), într-un comunicat de presă.


Citeşte şi: Ca-n filme! El Chapo l-a mituit pe fostul preşedinte mexican cu o sumă colosală

‘Consider că, graţie acestui program, va exista o nouă generaţie de jurnalişti de investigaţie curajoşi precum Jan Kuciak, care nu se vor teme să ancheteze cazuri de corupţie şi conexiuni mafiote cu structuri de stat’, a adăugat Ivan Stefanec, care este iniţiatorul programului.

Detaliile acestuia, inclusiv bugetul şi numărul de beneficiari, nu au fost finalizate deocamdată, a declarat un purtător de cuvânt al PPE.

Jurnalistul Jan Kuciak şi logodnica sa au fost ucişi în februarie 2108 în timpul anchetei sale privind presupusele legături între politicieni slovaci şi mafia italiană, în special cu un şef al temutei ‘Ndrangheta calabreze.

Citeşte şi: Parlamentarii britanici pregătesc o încercare de amânare a Brexit-ului

Asasinatele au aruncat Slovacia într-o gravă criză politică şi au provocat căderea guvernului condus de social-democratul Robert Fico, înlocuit de colegul său de partid Peter Pellegrini.

Poliţia a arestat patru suspecţi în acest caz în luna octombrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București – Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București - Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova TAROM introduce oferte speciale pe ruta București...

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU Republica Moldova își dorește soluționarea pașnică a conflictului transnistrean, cu respect deplin...

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10 Braşov, situat la...

Înlocuitor pentru Mbappe! Ce vrea să facă Ancelotti în derby-ul Atletico Madrid – Real Madrid

Înlocuitor pentru Mbappe! Ce vrea să facă Ancelotti în derby-ul Atletico Madrid - Real Madrid Real Madrid o întâlnește pe rivala Atletico Madrid, duminică, 29...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.