Pe oficialii ucraineni îi paşte închisoarea dacă dau declaraţii de avere false

Parlamentarii ucraineni au votat joi o lege care prevede pedepse cu închisoare pentru oficialii care dau declaraţii de avere false, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Această lege a fost o condiţie pentru ca guvernul să poată contracta credite suplimentare de la Fondul Monetar Internaţional.

Citeşte şi: Tokyo cere Moscovei eliberarea pescarilor japonezi de pe un vas sechestrat – Black News

Astfel, oficialii care nu prezintă declaraţii de avere sau nu declară averi mai mari de 4,2 milioane de hrivne (150.000 dolari) riscă o pedeapsă de doi ani de închisoare.

La jumătatea lunii decembrie, deputaţii ucraineni au aprobat restabilirea prerogativelor Agenţiei naţionale de prevenire a corupţiei (NAZK), într-o încercare de a garanta primirea de noi împrumuturi de la FMI pentru a lupta împotriva declinului economic accentuat cauzat de pandemia de COVID-19.

Citeşte şi: Discotecile din Spania se redeschid – Black News

Curtea Constituţională declarase neconstituţională, în octombrie anul trecut, o parte din legislaţia anticorupţie, considerând că sancţionarea publicării de informaţii false în declaraţiile de avere ale oficialităţilor este excesivă. De asemenea, Curtea a redus unele dintre atribuţiile esenţiale ale NAZK.

Decizia a afectat un nou acord de împrumut de 5 miliarde de dolari cu FMI, acord aflat deja în impas din cauza îngrijorărilor legate de ritmul reformelor în Ucraina. 

Tags: Agenţia naţională de prevenire a corupţiei (NAZK)covid-19Curtea Constitutionaladeclaratii de avereFondul Monetar Internaţional (FMI)inchisoareucraina
Categorii: Diaspora