Pellegrini: Slovacia nu va sprijini pactul ONU privind migraţia şi nici nu va fi de acord cu el

Publicat:

Slovacia nu va sprijini pactul Organizaţiei Naţiunilor Unite privind migraţia, a declarat duminică premierul Peter Pellegrini, după un summit extraordinar la Bruxelles, transmite Reuters, scrie Agerpres.

Pactul global privind migraţia sigură, ordonată şi reglementată a fost aprobat în luna iulie de toate cele 193 de ţări membre ale ONU cu excepţia SUA, care s-a retras anul trecut din acord, şi urmează să fie ratificat oficial în luna decembrie. Acesta a urmat după cel mai mare aflux de migranţi din Europa de la sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial, multe persoane fugind de sărăcia şi conflictele din Orientul Mijlociu, Africa şi nu numai.


Citește și : Liderii UE 27 au aprobat acordul cu Marea Britanie privind Brexit-ul

”Slovacia nu va sprijini acest pact al Naţiunilor Unite sub nicio formă şi nici nu va fi de acord cu el”, le-a declarat Pellegrini reporterilor în Bruxelles, după summitul la care liderii UE au aprobat acordul privind retragerea Marii Britanii din blocul comunitar.

O respingere de către Slovacia a pactului privind migraţia ar putea duce la o reorganizare a guvernului Pellegrini, dat fiind că ministrul de externe Miroslav Lajcak a ameninţat cu demisia în cazul în care executivul respinge acordul. Lajcak era preşedintele Adunării Generale a ONU în momentul în care a fost adoptat pactul.

Însă Pellegrini şi-a exprimat convingerea că Lajcak va rămâne în guvern chiar dacă pactul va fi respins de către Slovacia. ”Voi face tot ce pot pentru a-l păstra în funcţie”, a insistat premierul.

Citește și : Juncker: Acordul privind Brexit-ul este cel mai bun acord posibil pentru Marea Britanie

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.