X

Pelosi: Nu am luat încă o decizie asupra procedurii demiterii lui Trump

Audierile publice în investigaţia parlamentară care îl vizează pe preşedintelui SUA, Donald Trump, probabil vor începe în noiembrie, a declarat Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, subliniind că nu a stabilit încă dacă va fi iniţiată procedura demiterii, potrivit mediafax.

“Aş presupune că vor fi audieri publice în noiembrie”, a declarat Nancy Pelosi, citată de agenţia Bloomberg.

Citește și : Farage îi propune lui Johnson o alianţă electorală cu obiectivul unei rupturi clare de UE

“Orice caz pentru demiterea preşedintelui trebuie să fie puternic”, a precizat Nancy Pelosi.

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor a explicat că audierile în sesiuni private vor continua atât timp cât vor fi “productive”.

“Încă nu ştim programul (…). Nu am luat încă vreo decizie asupra procedurii demiterii preşedintelui”, a precizat Nancy Pelosi.

Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul opoziţiei democrate, a lansat o investigaţie care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii președintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden. În cadrul investigaţiei, Camera Reprezentanţilor a trimis citaţii prin care le solicită unor membri ai Administraţiei de la Washington participarea la audieri şi furnizarea documentelor referitoare la contactele preşedintelui Donald Trump cu Ucraina.

Citește și : Londra respinge criticile lui Trump referitoare la Acordul Brexit

Ca reacţie, Comisia pentru Afaceri Judiciare din Senatul SUA, în care republicanii deţin majoritatea, a anunţat lansarea unei anchete privind presupuse acte de corupţie în Ucraina.

Tags: Camera ReprezentantilorDonald TrumpPelosiSUA
Categorii: Știrile zilei