X

Pelosi: Trump s-a folosit de funcţie pentru câştigul său personal, subminând securitatea naţională

Preşedintele SUA, Donald Trump, un politician republican, s-a folosit de funcţie în interes personal, subminând securitatea naţională, a acuzat vineri Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor şi unul dintre liderii Partidului Democrat, informează site-ul agenţiei Reuters, scrie mediafax.

“Dovezile sunt clare că preşedintele s-a folosit de funcţie pentru câştigul său personal, iar astfel a subminat securitatea naţională. A încălcat jurământul de învestitură”, a declarat Nancy Pelosi.

Citește și : Berlusconi, de la congres la spital. Fostul premier italian a suferit o căzătură

Nancy Pelosi a afirmat că dovezile împotriva liderului de la Casa Albă sunt destul de clare, subliniind că audierile din Camera Reprezentanţilor nu s-au încheiat. “Nu am încheiat încă. Nu s-a terminat, niciodată nu se ştie dacă mărturia unei persoane nu poate aduce mărturia alteia”, a precizat Pelosi.

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor l-a invitat şi pe Donald Trump la audieri. “Dacă aveţi preo informaţie care să vă disculpe…, întrucât acum se pare că este de necontestat ceea ce s-a întâmplat, dar dacă susţineţi contrariul, dacă aveţi motive să convingeţi oamenii că este altfel, sub jurământ, vă rugăm să ne anunţaţi”, a insistat Pelosi.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri seară că nu a cerut “nimic” din partea Ucrainei, astfel că audierile Camerei Reprezentanţilor trebuie să fie oprite. Donald Trump a declarat că mărturiile din Camera Reprezentanţilor indică faptul că el nu a condiţionat acordarea asistenţei financiare destinate Ucrainei. “Nu am vrut nimic” din partea Ucrainei, astfel că procedurile din Camera Reprezentanţilor “trebuie să se încheie”, a afirmat Donald Trump.

Citește și : Captură record de droguri în Rusia. Peste două tone de stupefiante, descoperite într-un laborator clandestin

Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul opoziţiei democrate, a lansat o investigaţie parlamentară care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii președintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden. În cadrul investigaţiei, Camera Reprezentanţilor a trimis citaţii prin care le solicită unor membri ai Administraţiei de la Washington participarea la audieri şi furnizarea documentelor referitoare la contactele preşedintelui Donald Trump cu Ucraina. Ca reacţie, Comisia pentru Afaceri Judiciare din Senatul SUA, în care republicanii deţin majoritatea, a anunţat lansarea unei anchete privind presupuse acte de corupţie în Ucraina.

Tags: Camera ReprezentantilorCasa AlbaDonald TrumpJoseph BidenNancy PelosiSUAucraina
Categorii: Știrile zilei