Pence, în Irak, îi liniștește pe kurzi și discută despre proteste cu premierul Mahdi

Publicat:

Vicepreşedintele Mike Pence a efectuat sâmbătă o vizită în Irak pentru a-i reasigura pe kurzii irakieni de sprijinul SUA după ce decizia retragerii trupelor americane din nordul Siriei de către Donald Trump a atras cririci că Washingtonul şi-a trădat aliaţii kurzi, potrivit Reuters, potrivit mediafax.

Vizita sa a inclus o întâlnire cu Nechirvan Barzani, preşedintele regiunii Kurdistan din Irak, şi o convorbire telefonică cu premierul irakian Adel Abdul Mahdi pentru a discuta despre protestele şi tulburările sociale legate de corupţie care au cuprins ţara.


Citește și : Grecia anunță noi măsuri pentru a le ‘închide ușa’ migranților

De asemenea, Pence a făcut o vizită trupelor americane înainte de Ziua Recunoştinţei care se va sărbători joia viitoare în Statele Unite.

Pence a mai făcut două opriri care nu au fost anunţate anterior din motive de securitate. prima oprire a fost la baza aeriană Al Asad, situată la nord-vest de Bagdad şi a discutat telefonic cu Abdul Mahdi.

“Am vorbit despre tulburările care au avut loc aici în Irak în ultimele săptămâni”, a declarat Pence reporterilor. “M-a asigurat că depun eforturi pentru a evia violenţele sau orice tip de represiune care vedem ca au loc chiar acum când vorbim în Irak”, a adăugat acesta.

Citește și : Nordul Greciei, afectat de inundații

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

OPINIE – De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova?

De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova? Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, 33,7% ar vota pentru actualul...

Europa îi rânjește în față propriului electorat (editorial)

Europa îi rânjește în față propriului electorat   Dreapta a câștigat teren la alegerile din Uniunea Europeană, însă noua ei conducere e tot cea veche   Alegătorii europeni...

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica O inimă de piatră. Forțat să părăsească scena politică, furios...

Retragerea lui Biden, un avantaj pentru România?

Retragerea lui Biden, un avantaj pentru România? Retragerea lui Joe Biden din cursa prezidențială le dă democraților posibilitatea să vină cu un candidat proaspăt, capabil...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.