Pene de curent din 31 ianuarie: Falsuri pro-Kremlin despre rolul României

Mai multe surse pro-Kremlin au difuzat că România „nu a ajutat și nici nu a încercat să ajute” Republica Moldova, după ce țara a rămas fără electricitate sâmbătă, 31 ianuarie. În realitate, Republica Moldova a început să primească energie electrică exact din România, prin cele patru linii de 110 kV care traversează Prutul, testate în noiembrie 2024, arată analiza Stop Fals.

„Consumul a fost mai mic decât cel planificat și, prin urmare, energie de avarie nu a fost achiziționată din sistemul românesc. Când a căzut tensiunea pe linia de 400 kV Isaccea-Vulcănești-MGRES, Moldelectrica împreună cu Transelectrica au pus în funcțiune cele patru linii care lucrează în regim insular”, a explicat consultantul Ministerului Energiei, Vitalie Condrațchi, pentru TVR Moldova.

Propagandiștii au omis să menționeze că întreruperea a fost cauzată de atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice din Ucraina, de care Moldova depinde parțial. În timpul penei de curent, R. Moldova a gestionat criza prin alimentarea treptată a consumatorilor din rețeaua românească, fără a fi nevoie de achiziții urgente de energie.

Acest episod arată că narațiunile pro-Kremlin care critică „sprijinul României” urmăresc să discrediteze strategia de securitate energetică a Moldovei și integrarea europeană, exploatând problemele tehnice generate de agresiunea Rusiei.

Tags: 31 ianuariefalsuripene de curentpro-Kremlin
Categorii: SocialȘtirile zilei