X

Pensionară, bătută și jefuită în propria casă

Pensionară, bătută și jefuită în propria casă

Un individ de 29 de ani a fost condamnat după ce și-a bătut cu bestialitate vecina. Inițial, tânărul a insistat că pensionara să îi împrumute o sumă mică, apoi, presupunând că mai are bani, a dat buzna în casa ei.

Autoritățile autoproclamate informează că, fiind în stare de ebrietate, individul a început să bată puternic în ușa bătrânei. Când victima i-a deschis, acesta a lovit-o cu pumnii peste față de mai multe ori.

Pensionara a pierdut echilibrul și a căzut, iar vecinul a cotrobăit prin dormitor nestingherit și i-a luat toți banii pe care îi avea puși deoparte – 15.000 de ruble transnistrene. Femeia a fost găsită abia a doua zi de către o altă pensionară, care o vizita periodic. Ultima a chemat ambulanța, iar doctorii au diagnosticat victima cu mai multe fracturi și traumatisme la nivelul feței și capului.
Pensionară, bătută și jefuită în propria casă
Vecinul a fost reținut peste o zi, dar reușise să cheltuie deja toți banii furați. El cumpărase un telefon mobil, căști, haine pentru el, pentru concubină, dar și pentru copiii iubitei sale.

Fapta s-a produs în anul 2022, iar despre condamnarea bărbatului s-a anunțat pe 19 ianuarie 2024. Individul va petrece 12 ani în pușcărie, bunurile lui vor fi confiscate și i se va aplica amendă de 11.804 ruble transnistrene. Conform autorităților separatiste, aceasta nu este prima condamnare și abatere de la lege, anterior fiind condamnat pentru infracțiuni premeditate grave.

Tags: pensionară
Social