Pentagonul anunţă întărirea prezenţei sale militare în regiunea Golfului

Publicat:

Şeful Pentagonului, Mark Esper, a anunţat vineri trimiterea de trupe pentru a-şi întări prezenţa militară în regiunea Golfului, la solicitarea Arabiei Saudite şi a Emiratelor Arabe Unite, după atacurile cu drone asupra instalaţiilor petroliere saudite din 14 septembrie, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Făcând referire la distrugerea în iunie a unei drone americane de către forţele iraniene după capturarea de către Teheran a unui petrolier britanic, ministrul american al apărării a apreciat, în cadrul unei conferinţe de presă, că atacul din 14 septembrie din Arabia Saudită “reprezintă o escaladare spectaculoasă a agresiunii iraniene”.


Citește și : Rebelii houthi din Yemen intenţionează să pună capăt atacurilor împotriva Arabiei Saudite

“Pentru a preveni o escaladare suplimentară, Arabia Saudită a solicitat sprijin internaţional pentru protejarea infrastructurilor esenţiale ale regatului. Emiratele Arabe Unite, au cerut, la rândul, lor, asistenţă”, a explicat Esper.

În continuarea, acesta a precizat că preşedintele Trump a răspuns solicitării din partea celor două regate prin aprobarea desfăşurării de trupe cu caracter defensiv care se vor axa, în principal, pe forţe aeriene şi apărare antirachetă.

Cu aceeaşi ocazie, şeful statului major Joe Dunford a informat că nu s-a decis încă numărul exact al militarilor şi tipul de echipamente ce vor fi trimise în Golf. A precizat, fără a furniza mai multe detalii, că va fi vorba de o desfăşurare de dimensiuni moderate.

Citește și : Boris Johnson: ‘Cred că facem progrese’ în negocierile pentru Brexit

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Bugetul Rusiei pentru 2025 include alocări militare record și cheltuieli ‘top secret’

Bugetul Rusiei pentru 2025 include alocări militare record și cheltuieli 'top secret' Aproape o treime din cheltuielile propuse de guvernul rus nu sunt publice -...

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși Înregistrarea candidaturilor pentru alegerile prezidențiale din România s-a încheiat....

Aproape toate școlile din Gaza au fost avariate (ONU)

Aproape toate școlile din Gaza au fost avariate (ONU) Aproape toate școlile din Gaza au fost lovite sau avariate, anunță reprezentanții ONU. 87% din clădirile școlilor...

Metode inovative de studiu în limba română la liceul „Mihai Eminescu” din Comrat

Metode inovative de studiu în limba română la liceul „Mihai Eminescu” din Comrat În Liceul Teoretic "Mihai Eminescu", cu predarea în limba română, din municipiul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.