
AP
Şeful Pentagonului, Mark Esper, a criticat joi operaţiunea militară ‘nejustificată’ lansată de Turcia în nord-estul Siriei, dar fără a o condamna, la sosirea sa la Bruxelles, pentru o reuniune cu omologii săi din NATO, potrivit AFP şi EFE, relatează şi potrivit agerpres.
‘Turcia ne-a pus într-o situaţie teribilă cu această incursiune nejustificată’, a declarat Esper vorbind la German Marshall Fund, un think tank, înainte de a merge la sediul Alianţei.
Citeşte şi: Trafic feroviar ÎNTRERUPT între Spania şi Franţa
‘Dar nu aveam de gând să începem un război cu un aliat NATO, un bun aliat de la aderarea sa în 1952’, a adăugat ministrul american al apărării.
Mark Esper a trimis totuşi un avertisment Ankarei şi preşedintelui Recep Tayyip Erdogan. ‘Conducătorul Turciei merge într-o direcţie greşită în multe probleme, rotindu-se mai degrabă pe orbita Rusiei decât pe cea a NATO’, a avertizat el.
‘Trebuie să lucrăm cu Turcia pentru ca ea să redevină un aliat puternic şi de încredere’, a subliniat Mark Esper. ‘Nu avem nicio soluţie astăzi, dar trebuie să continuăm să lucrăm la aceasta’, a mai spus el.
Şeful Pentagonului a justificat retragerea militarilor americani staţionaţi în Siria în zona de intervenţie a armatei turce. ‘Decizia americană de a retrage cel puţin 50 de soldaţi a fost luată după decizia lui Erdogan de a trece’ frontiera cu Siria, a explicat ministrul.
‘Nu eram dispuşi să punem între 50 şi 1.500 de soldaţi şi miliţia (kurdă). Nu eram dispuşi să ne angajăm într-o luptă cu un aliat NATO’, a subliniat el.
‘Nu este posibil să punem forţe împotriva celor ale unui alt aliat NATO’, a argumentat Esper.
‘Nimeni nu a oferit alternativă mai bună’, a răspuns el criticilor.
Ministrul american a asigurat că relaţia cu Forţele Democratice Siriene (FDS), alianţă dominată de miliţiile kurde, ‘au fost şi sunt în continuare bune’.
Citeşte şi: Gafă marca Trump: ‘Vom construi un zid în Colorado!’
‘Angajamentul nostru faţă de ei nu este de a înfiinţa un stat autonom sau de a-i apăra împotriva Turciei. Aceasta este realitatea dură’, a explicat el.
Esper a afirmat că ‘nu a citit şi nici nu a văzut detaliile’ propunerii germane privind crearea unei ‘zone de securitate sub control internaţional’ în nordul Siriei.
El a precizat că a avut ‘scurte discuţii cu Regatul Unit şi cu Franţa’ privind campania împotriva grupării jihadiste Statul Islamic. Franţa cere o reuniune ministerială a membrilor coaliţiei internaţionale constituite de SUA şi din care face parte şi Turcia.