X

Pentagonul reafirmă sprijinul neclintit pentru Ucraina după retragerea lui Biden

Pentagonul reafirmă sprijinul neclintit pentru Ucraina după retragerea lui Biden

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a reafirmat sprijinul neclintit al Washingtonului pentru Ucraina într-o convorbire cu ministrul apărării ucrainean, Rustem Umerov, a anunţat Pentagonul marţi seara, informează miercuri Reuters, potrivit stiripesurse.ro.

A fost prima convorbire telefonică între şefii apărării din cele două ţări după anunţul preşedintelui american Joe Biden că se retrage din cursa pentru realegerea la Casa Albă.

Citeşte şi: Un rus pregătea acţiuni de “destabilizare în timpul Jocurilor Olimpice” – Stiripesurse.md

“În timpul convorbirii, secretarul a reafirmat sprijinul neclintit al Statelor Unite pentru Ucraina în faţa agresiunii ruse”, a declarat presei secretarul de presă al Pentagonului, general-maiorul Pat Ryder, potrivit unei transcrieri apărute pe site-ul Departamentului Apărării din SUA.

Pentagonul reafirmă sprijinul neclintit pentru Ucraina după retragerea lui Biden

La rândul său, Rustem Umerov a spus că a discutat cu Lloyd Austin şi despre evoluţiile recente de pe front şi despre nevoile urgente ale Ucrainei pe câmpul de luptă.”Am subliniat încă o dată importanţa şi urgenţa ridicării interdicţiilor privind rachetele cu rază lungă de acţiune”, a spus Umerov într-o declaraţie pe X.

Administraţia americană, sub preşedintele Biden, este cel mai mare susţinător al Ucrainei în războiul declanşat de Rusia. Din 2022, SUA au oferit Kievului asistenţă militară în valoare de peste 50 de miliarde de dolari.

După un apel telefonic între consilierul pentru securitate naţională al Kamalei Harris şi şeful său de cabinet, marţi, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este important ca “dinamica muncii noastre comune pentru o pace justă să nu se reducă”. 

Tags: Lloyd AustinPentagonRustem UmerovSUAucraina
Război in Ucraina