Pentagonul vrea să ‘reînoade parteneriatul strategic’ cu Uzbekistanul

Publicat:

Ministrul american al apărării, Jim Mattis, a avut o întrevedere joi, la Pentagon, cu preşedintele uzbec Şavkat Mirzioiev, pentru a “reînnoda parteneriatul strategic între cele două ţări”, a anunţat o purtătoare de cuvânt a ministerului american, Dana White, informează AFP, potrivit agerpres.

“Ei au discutat asupra problemelor de interes reciproc şi a provocărilor actuale”, a adăugat ea, subliniind că cei doi împărtăşesc “acelaşi angajament pentru securitatea Afganistanului”.


Citeşte şi: Romaero a semnat cu Israelul un acord ce permite exportul sistemelor antirachetă Iron Dome

SUA au folosit timp de mai mulţi ani o bază aeriană în Uzbekistan, fostă republică sovietică în Asia Centrală, care se învecinează cu Afganistanul. Americanii au fost expulzaţi în 2005, după critici formulate de Washington cu privire la reprimarea unei revolte în Andijanul uzbec (estul ţării). Însă Taşkentul a permis SUA să folosească teritoriul său pentru a livra material umanitar şi non-militar trupelor sale în Afganistan.

Întrebată despre posibilitatea ca Pentagonul să poată utiliza din nou teritoriul uzbec pentru operaţiuni în Afganistan, White s-a declarat rezervată. “Ei au discutat despre modul în care am putea aprofunda relaţiile. Nu voi intra în detalii despre conversaţiile lor, însă secretarul de stat (Mattis) susţine ideea unei aprofundări a cooperării reciproce în regiune”, a declarat ea.

După ani de izolare pe scena internaţională în timpul fostului regim al lui Islam Karimov, decedat în 2016 după aproape 30 de ani de preşedinţie, Uzbekistanul încearcă să redevină un actor diplomatic regional sub egida noului său şef de stat. 

Citeşte şi: Autorităţile din Malaezia au ieşit din casa fostului premier cu 72 de saci cu bani şi bijuterii

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Avertizare meteo – SHS a emis cod galben de vânt puternic, valabil pe întreg teritoriul țării

Avertizare meteo - SHS a emis cod galben de vânt puternic, valabil pe întreg teritoriul țării Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis cod galben...

Începând de azi , permisele de conducere eliberate în Republica Moldova şi Spania vor fi recunoscute reciproc

Începând de azi , permisele de conducere eliberate în Republica Moldova şi Spania vor fi recunoscute reciproc Începând cu 29 septembrie va intra în vigoare...

Fitch a atribuit Republicii Moldova un rating de țară B+ cu perspectivă stabilă

Fitch a atribuit Republicii Moldova un rating de țară B+ cu perspectivă stabilă Agenția internațională de rating Fitch a atribuit Republicii Moldova un rating de...

Medvedev amenință din nou: ‘Țările mici’ din jurul Rusiei că ar putea fi atacate nuclear

Medvedev amenință din nou: 'Țările mici' din jurul Rusiei că ar putea fi atacate nuclear Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a amenințat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.