X

Pentru a evita represalii americane, compania petrolieră franceză Total renunţă la proiectele sale de investiţii în Iran

Grupul petrolier francez Total a renunţat la proiectele sale de investiţii în Iran, estimate la mai multe miliarde de dolari, ca urmare a restabilirii sancţiunilor americane împotriva Iranului care afectează şi companiile din afara SUA, întrucât ele riscă represalii din partea Washingtonului în cazul în care nu se conformează acestor sancţiuni, relatează AFP, potrivit agerpres.

Anunţul a fost făcut luni de ministrul iranian al petrolului, Bijan Namdar Zanghaneh. Într-o declaraţie în faţa parlamentului de la Teheran, acesta a mai menţionat că infrastructurile iraniene de extracţie a petrolului şi gazelor naturale se află într-o stare dezastruoasă, ele necesitând investiţii pe care statul iranian nu are capacitatea să le finanţeze.

Citește și : Italia permite andocarea navei cu migranţi în Sicilia, dar cere distribuirea lor între alte state din Uniunea European

Într-o reacţie transmisă către AFP, compania Total a precizat că a ‘notificat autorităţilor iraniene retragerea din contract, la terminarea termenului de 60 de zile prevăzut pentru obţinerea unei derogări din partea autorităţilor americane’. Această derogare ‘nu a putut fi obţinută, în pofida sprijinului oferit de autorităţile franceze şi europene’, explică grupul petrolier francez.

Tags: Bijan Namdar ZanghanehIranpetroliersanctiuniteherantotalwashington
Categorii: DiasporaSinteze