Pentru a împiedica violenţele din timpul summitului G20, autorităţile argentiniene transformă Buenos Aires într-o adevărată fortăreaţă

Publicat:

Baricade aprinse, magazine jefuite, maşini arse, sute de răniţi – astfel de scene, care au fost văzute în timpul summitului G20 care a avut loc la Hamburg, în 2017, sunt incidente pe care ţara gazdă din acest an a summitului G20, Argentina, doreşte să le evite cu orice preţ, relatează dpa, potrivit agerpres.

Reuniunea survine într-un moment în care preşedintele Mauricio Macri, al cărui guvern a trebuit să accepte un împrumut de 56 de miliarde de dolari de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), la începutul acestui an, se luptă să menţină bunăvoinţa creditorilor şi să relanseze interesul investitorilor.


Citeşte şi: Poroşenko cere NATO să trimită nave de război în Marea Azov

O impresie că guvernul nu poate preveni proteste violente ar submina astfel de eforturi, iar autorităţile vor desfăşura 22.000 de poliţişti şi 3.000 de soldaţi în timpul summitului de două zile care începe vineri la Buenos Aires.

Ei vor fi dotaţi cu 15 milioane de gloanţe de cauciuc şi două milioane de muniţii, potrivit media.

Avioane Awacs aeronave şi aproximativ 400 de militari americani au fost desfăşuraţi în statul vecin Uruguay pentru a asigura securitatea la summit.

“Suntem în stare de alertă maximă”, a declarat coordonatorul summitului, Hernan Lombardi.

Zeci de grupuri au anunţat proteste împotriva înţelegerii preşedintelui Macri cu FMI şi chiar a G20, vineri seara urmând să aibă loc cea mai mare demonstraţie. “Sperăm într-o participare masivă”, a declarat Beverly Keene de la alianţa Dialogo 2000.

De asemenea, se aşteaptă ca demonstranţi să sosească din Chile şi Brazilia pentru a se alătura unor marşuri organizate de mişcări de protest foarte bine organizate din Argentina.

Autorităţile vor înconjura şase zone de securitate unde nu va fi permis accesul protestatarilor.

Citeşte şi: 10.000 de persoane evacuate în Koln! Geniştii au dezamorsat o bombă neexplodată

Guvernul este preocupat de incidentele recente, între care cazul în care un bărbat a reuşit să acceseze sistemul de comunicaţii al Aeroportului Jorge Newbery din Buenos Aires precum şi de o tentativă de atentat cu bombă.

Germania a consiliat Argentina cu privire la măsurile de securitate şi consideră că Buenos Aires este bine pregătită pentru summit, a declarat un oficial de securitate din Hamburg Andy Groote.

Guvernul argentinian a făcut decretat ziua de vineri sărbătoare publică şi a recomandat locuitorilor să plece din oraş în această perioadă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Recipiente pentru copii marca Jocurilor Olimpice, retrase de pe piață în Franța

Recipiente pentru copii marca Jocurilor Olimpice, retrase de pe piață în Franța Autoritățile franceze recheamă recipiente de apă pentru copii marca Jocurilor Olimpice, deoarece conțin...

Blocarea acţiunii unei singure proteine ar putea prelungi viaţa umană (studiu)

Blocarea acţiunii unei singure proteine ar putea prelungi viaţa umană (studiu) Prin blocarea unei singure proteine oameni de ştiinţă susţin că au reuşit să extindă...

Lukaşenko sugerează că deţinuţii politici ar putea fi folosiţi la înlăturarea pagubelor provocate de o furtună

Lukaşenko sugerează că deţinuţii politici ar putea fi folosiţi la înlăturarea pagubelor provocate de o furtună Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a ignorat apelurile internaţionale de...

Obama, surprins de cât de ‘dezorienta’ părea Biden la o strângere de fonduri din iunie

Obama, surprins de cât de 'dezorienta' părea Biden la o strângere de fonduri din iunie Biden l-a surprins pe Obama cu starea sa de „dezorientare”...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.