Pentru al doilea an consecutiv, Papa Francisc a condus procesiunea ‘Drumul Crucii’ pe esplanada bazilicii Sfântul Petru fără public

Publicat:

Papa Francisc a condus vineri seara procesiunea “Drumul Crucii” pe esplanada bazilicii Sfântul Petru, însă pentru al doilea an consecutiv devoţiunea a avut loc fără public, din cauza restricţiilor sanitare impuse de pandemia de COVID-19, însă cu participarea unor copii italieni, informează AFP, potrivit agerpres.  

Vinerea Mare marchează ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit şi a murit. Procesiunea Via Crucis (Drumul Crucii) reface ultimele ore ale drumului spre Golgota, iar pe parcursul ei au loc 14 opriri în care sunt citite meditaţii.


Citește și : Administrația Biden ridică sancţiunile impuse de Trump Curţii Penale Internaţionale

Dacă în 2020 Papa Francisc a încredinţat unor deţinuţi lectura acestora, în acest an meditaţiile de pe Drumul Crucii au fost pregătite de un grup de copii şi de adolescenţi, membri ai unui grup de cercetaşi şi ai unei parohii din Roma dedicată ajutorării celor mai vulnerabili.

La ora 19:00 GMT, într-o piaţă pustie, ceremonia retransmisă în Mondiovision a început în prezenţa Papei, aflat sub un baldachin instalat în faţa bazilicii Sfântul Petru, unde fusese aşezat un fotoliu tapiţat cu catifea roşie. În total, la această ceremonie au fost prezente circa 200 de persoane, credincioşi, copii şi invitaţi.

La opririle care comemorează cele 14 momente din timpul Patimilor lui Hristos, marcate simbolic de opririle crucii în jurul obeliscului din centrul pieţei, copiii au povestit momente din viaţa lor de zi cu zi.

Fiecare oprire a fost ilustrată cu desene realizate de copii.

La prima oprire, care aminteşte de condamnarea la moarte a lui Iisus de către Pilat din Pont, un băieţel a povestit: “Când eram la un curs pregătitor, Marc, un copil din clasa mea, a fost acuzat ca a furat mâncarea unui altui coleg. Ştiam ca nu e aşa, dar am rămas tăcut. De fiecare dată când îmi aduc aminte de acest lucru, îmi este ruşine. M-am spălat pe mâini. Azi regret foarte mult asta”.

Citește și : Persoanele vaccinate din SUA îşi pot relua călătoriile în zonele cu ‘risc scăzut’ (CDC)

Pandemia care a devastat lumea de mai bine de un an a fost şi ea prezentă în povestirile copiilor. La cea de-a noua oprire, care comemorează cea de-a treia cădere a lui Iisus, o fetiţă a vorbit despre schimbările aduse de COVID în viaţa ei: “De anul trecut nu ne-am mai vizitat bunicii (…) Mi-e dor de ei! (…) De multe ori mă simt singură. Şcoala este închisă”, a povestit ea.

Duminică, papa va oficia Sfânta Liturghie în bazilica Sfântul Petru, urmată de tradiţionalul mesaj pascal şi de binecuvântarea “Urbi et Orbi”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În perioada 17 – 28 iunie 2024, Serviciul Vamal a constatat apariția obligației vamale suplimentare în cuantum de 3,193 mln. lei

În perioada 17 - 28 iunie 2024, Serviciul Vamal a constatat apariția obligației vamale suplimentare în cuantum de 3,193 mln. lei Au fost constatate următoarele tipuri...

Expert: negocierile de aderare la UE au început. Vin și provocările

Expert: negocierile de aderare la UE au început. Vin și provocările După visul de aderare la UE, pentru Republica Moldova și Ucraina vin zilele de...

Veşti bune pentru moldovenii din Germania. Dubla cetăţenie va fi permisă

Veşti bune pentru moldovenii din Germania. Dubla cetăţenie va fi permisă Moldovenii, stabiliți în Germania, își vor putea menține și cetățenia țării lor, concomitent cu...

Orașul care îi plătește pe oamenii fără adăpost cu 1.000 de dolari lunar

Orașul care îi plătește pe oamenii fără adăpost cu 1.000 de dolari lunar Peste 800 de locuitori ai orașului Denver din Colorado care nu aveau...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.