Pentru prima dată din 1972 încoace, niciun acord nu mai controlează evoluția arsenalului nuclear

Pentru a adăuga încă un element la haosul scenei internaționale actuale, trebuie menționat acest fapt: cele trei „mari puteri” sunt pe punctul de a relansa cursa înarmărilor nucleare. China este în urmă, dar intenționează să recupereze rapid și să dispună cât mai curând de un arsenal comparabil cu cele ale Statelor Unite și Rusiei – care dețin astăzi aproape 90% din armele nucleare din lume, potrivit stiripesurse.

Citește și: Igor Grosu: Avem scopul ambițios de a repara 3 mii de km de drumuri până în anul 2029

Pentru prima dată din 1972, calea este liberă. Niciun acord nu mai reglementează, nu mai controlează și nu mai limitează dezvoltarea nucleară militară. Această situație a apărut pe 5 februarie, când a expirat ultimul tratat, New Start, privind limitarea sistemelor strategice operaționale ale Moscovei și Washingtonului. Este vorba despre arme nucleare cu rază intercontinentală, transportate de submarine, bombardiere sau rachete lansate de la sol.

Plafoanele stabilite prin acest acord, semnat în 2011, permiteau 1.550 de focoase pentru fiecare dintre cele două părți. Aceste limite nu mai sunt obligatorii. Însă această singură constrângere nu era neapărat cea mai importantă. Ceea ce dispare este un întreg ansamblu de reguli privind verificările, notificările reciproce, inspecțiile la fața locului. Se estompează o practică de jumătate de secol care constituia cadrul în care descurajarea nucleară – destinată să garanteze pacea – era reglementată, având în vedere specificul acestei arme – capacitatea sa de a anihila planeta. Pacea și teroarea, intimidarea și frica: „bomba” poartă acest cuplu așa cum norul poartă furtuna.

Situația actuală este cu atât mai periculoasă: există riscuri de erori privind natura unui rachetă aflată în zbor sau de interpretări greșite ale intențiilor unuia sau altuia dintre actori. Donald Trump nu a considerat necesar să garanteze menținerea limitelor stabilite în 2011 și nici să prelungească New Start cu un an, așa cum sugerase Vladimir Putin. În New York Times din 7 și 8 februarie, jurnaliștii David Sanger și William Broad, intuind posibilitatea „unei noi curse nucleare”, scriu: „Ca o revanșă [după New Start], o nouă generație de arme nucleare sosește” și „acest lucru se vede peste tot”.

Marina americană se pregătește să desfășoare un număr mai mare de focoase nucleare pe cele mai mari submarine purtătoare de rachete. Pentagonul va aloca în 2026 suma de 87 de miliarde de dolari (74 de miliarde de euro) pentru modernizarea arsenalului său. În fața forței combinate a Rusiei și Chinei – „legate” printr-un tratat de prietenie în toate domeniile – Statele Unite simt nevoia să-și consolideze capacitatea de descurajare.

Rușii nu duc lipsă de imaginație. Din 2018, ei ar testa „super-arme”, în special Poseidon, o dronă submarină interoceanică, dotată cu un focos termonuclear și capabilă să șteargă de pe hartă un mare oraș portuar. La ce folosește, în cazul acestor adulți, evocarea unuia dintre cei mai celebri zei ai Antichității grecești! Și mai futurist, Moscova, Beijingul și Washingtonul analizează posibilitatea de a plasa arme nucleare pe orbită spațială.

China participă activ la cursa nucleară militară. Președintele Xi Jinping a abandonat postura numită „de descurajare minimă”. El dorește acum să rivalizeze de la egal la egal cu americanii și rușii – atât cantitativ, cât și calitativ. Intenția sa este ca arsenalul chinez să crească de la aproximativ 630 de focoase, nivelul actual, la 1.500 până în 2035.

Demers discutabil

În fața acestor evoluții, administrația Trump afirmă că nu are rost să se renegocieze, între americani și ruși, un tip de tratat care ar exclude China și armele viitorului. Niciuna dintre noile posibilități de exploatare a fundului oceanelor sau a spațiului nu exista în momentul încheierii tratatului New Start, în 2011. Acest lucru trebuie luat în considerare astăzi și, pornind de la această ambiție lăudabilă, Donald Trump sugerează să se lucreze la încheierea „unui nou tratat, modernizat, mai bun decât New Start și care va putea dura mai mult”. El propune depășirea confruntării bilaterale cu Rusia și invitarea Chinei la negocieri.

Demersul este logic, dar există motive de îndoială. Beijingul nu are, cel mai probabil, nicio intenție de a accepta controlul arsenalului său atâta timp cât acesta rămâne la jumătate din dimensiunea celorlalte două. Bilanțul lui Donald Trump în materie de acorduri internaționale nu este remarcabil. După ce a sabotat în 2018 acordul nuclear cu Iranul, încheiat în 2015, președintele american a promis că va impune unul nou, mult mai restrictiv pentru Teheran – lucru pe care nu a reușit să-l facă. El refuză să participe la eforturile de combatere a încălzirii climatice. A îndepărtat din Departamentul de Stat zeci de specialiști în dezarmare nucleară; a manifestat rareori răbdare și încredere în „experții” – o insultă în lumea MAGA – necesare pentru astfel de negocieri.

Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

Cu capacități nucleare de aproximativ 300 de focoase fiecare, Franța și Regatul Unit nu au prea multe motive să fie mai entuziaste decât China. Celelalte cinci state care dețin „bomba” – considerate „ilegale” din punctul de vedere al dreptului internațional: Pakistan, India, Iran, Israel, Coreea de Nord – nu se consideră vizate.

Cel mai probabil, pe termen scurt nu se va întâmpla nimic în privința controlului armelor nucleare. Pentru prima dată din 1972, anul semnării primului tratat americano-sovietic în domeniu. Ar fi surprinzător ca Moscova și Washingtonul să nu profite de moment pentru a-și perfecționa și consolida dispozitivele. Ca și cum acest lucru ar mai lipsi pentru destabilizarea scenei internaționale.