X

Pentru prima dată, o indigenă va reprezenta Columbia la ONU

O lideră indigenă şi militantă pentru drepturile omului va reprezenta în premieră Columbia la Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), a anunţat marţi preşedintele ales al acestei ţări, Gustavo Petro, informează AFP, potrivit agerpres.

“Leonor Zalabata Torres”, lideră de etnie arhuaco, “va fi noua ambasadoare la ONU, la New York”, a anunţat pe Twitter liderul columbian de stânga, ce va prelua funcţia de şef al statului pe 7 august.

Citeşte şi: Primul pas al Senatului american spre aderarea Finlandei şi Suediei la NATO – Black News

Zalabata Torres, 58 de ani, este originară dintr-o comunitate indigenă stabilită din timpuri ancestrale în Sierra Nevada de Santa Marta, important masiv muntos pe coasta Caraibelor.

Până acum, doar diplomaţi de carieră sau membri ai unor elite conservatoare au reprezentat Columbia la ONU.

Stomatolog de profesie, noua diplomată este scriitoare, autoare de cronici şi apărătoare a drepturilor omului pentru indienii care trăiesc în Sierra, unde abundă plantaţiile de narcotice şi grupările armate.

Citeşte şi: Rusia se pregăteşte să anexeze teritoriile ucrainene aflate sub controlul său – Black News

Zalabata a participat de asemenea la procesul de pace care a permis dezarmarea fostei gherile a Forţelor Armate Revoluţionare ale Columbiei (FARC) în 2017.

Într-un interviu pentru Blu Radio, ea şi-a exprimat bucuria pentru faptul că este prima indigenă numită să reprezinte Columbia la ONU, adăugând că va apăra acolo trei “axe fundamentale”: “pacea, justiţia socială şi justiţia de mediu”.

Tags: columbiaFARC (Forţele Armate Revoluţionare Columbiene)Gustavo PetroLeonor Zalabata TorresOrganizaţia Naţiunilor Unite (ONU)Sierra Nevada de Santa Marta
Categorii: Știrile zilei