Pentru Trump, declaraţiile lui Macron despre recunoaşterea statului palestinian ‘nu au prea multă greutate’

Preşedintele Statelor Unite a atenuat vineri declaraţiile omologului său francez privind necesitatea recunoaşterii unui stat palestinian, afirmând că aceste declaraţii nu au prea multă greutate, relatează AFP.

„Nu contează ce spune el. Este un om foarte bun, îl apreciez, dar această declaraţie nu are prea multă greutate”, a declarat el presei la Casa Albă, cu puţin înainte de plecarea spre Scoţia. „Nu va schimba nimic”, a adăugat Trump, potrivit stiripesurse.

Citește și: Maia Sandu: „Datorăm pacea noastră Ucrainei. Vrem să aderăm împreună la Uniunea Europeană”

Joi seara, preşedintele francez a declarat că Parisul va recunoaşte oficial statul Palestina în Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, care va avea loc în septembrie la New York. Anunţul a stârnit furia Israelului, care a denunţat o „recompensă a terorii”, referindu-se la atacul fără precedent al Hamas în sudul Israelului, la 7 octombrie 2023.

Statele Unite, principalul susţinător al Israelului, au respins „cu fermitate” joi proiectul preşedintelui francez. Secretarul de stat american, Marco Rubio, a denunţat pe X o decizie „imprudentă” care „împinge înapoi pacea” şi o „palmă peste faţă dată victimelor din 7 octombrie”.

Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”

This post was last modified on 25/07/2025 20:33 20:33

Tags: Trump
Externe