Pepsi PLEACĂ din Rusia

Publicat:

Gigantul american PepsiCo a încetat să mai producă băuturile Pepsi, 7UP şi Mountain Dew în Rusia, la aproape şase luni după ce compania anunţa că îşi va suspenda vânzările şi producţia ca urmare a invadării Ucrainei de către Rusia, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Anunţul celor de la Pepsi vine după ce jurnaliştii Reuters au vizitat mai multe zeci de supermarketuri şi magazine din Moscova şi alte oraşe din Rusia şi au descoperit doze şi sticle de Pepsi produse inclusiv în lunile iulie şi august la fabricile din Rusia.


Vezi şi: Patru persoane ucise în protestele din Iran – VIDEO – Black News

Într-un comunicat de presă remis Reuters, PepsiCo a informat că a încetat să mai producă concentrate pentru PepsiCola, Mirinda, 7Up şi Mountain Dew în Rusia.

“Toate concentratele au fost ulterior epuizate în Rusia şi producţia a încetat”, a declarat un purtător de cuvânt de la PepsiCo la începutul acestei luni, în primele comentarii publice cu privire la acest subiect după ce la începutul lunii martie compania anunţa suspendarea producţiei, vânzărilor şi activităţilor promoţionale şi de publicitate în Rusia.

Purtătorul de cuvânt a precizat că decizia de încetare a producţiei este “în linie cu anunţul nostru din martie” dar nu a dorit să ofere alte detalii cu privire la vânzări.

Potrivit Reuters, continuarea producţiei până la această dată face ca băuturile PepsiCo să fie în continuare disponibile la Moscova şi până în extremul orient la Krasnoyarsk şi în Siberia. Proprietarul unei săli de sport din Moscova a dezvăluit că a făcut o comandă pentru Pepsi la mijlocul lunii august.

Citeşte şi: Taifunul Nanmadol face PRĂPĂD în Japonia (VIDEO)! Patru oameni au murit şi peste 100 au fost răniţi – Black News

Occidentul nu a sancţionat vânzările de alimente şi băuturi în cadrul măsurilor sale destinate să pedepsească Rusia pentru acţiunile sale din Ucraina.

Însă, faptul că băuturile PepsiCo sunt în continuare disponibile în Rusia scoate în evidenţă complexitatea procesului de retragere. În 2021, Rusia a fost cea de-a treia mare piaţă pentru Pepsi, după SUA şi Mexic. PepsiCo a operat în Rusia timp de peste 60 de ani şi băuturile sale răcoritoare au fost unul din puţine produse occidentale permise în fosta URSS.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ion Chicu: PAS rectifică bugetul fără ca oamenii să vadă asta

Ion Chicu: PAS rectifică bugetul fără ca oamenii să vadă asta Fostul Prim-ministru, Ion Chicu, întreabă dacă rectificarea Bugetului de Stat prin Decizie-protocolară, adică fără...

BERD împrumută 100 de milioane euro pentru modernizarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice din România

BERD împrumută 100 de milioane euro pentru modernizarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice din România Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat...

Adrian Dupu, întâlnire cu președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova

Adrian Dupu, întâlnire cu președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova Secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), Adrian...

Parlamentul a ratificat Convenția Consiliului Europei pentru protecția patrimoniului audiovizual

Parlamentul a ratificat Convenția Consiliului Europei pentru protecția patrimoniului audiovizual Aleșii poporului au ratificat astăzi Convenția Consiliului Europei pentru protecția patrimoniului audiovizual, comunică MOLDPRES. Convenția subliniază...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.