Percheziţie la sora preşedintelui din Peru, mama lui a fost spitalizată

Publicat:

Locuinţa sorei preşedintelui peruan a fost percheziţionată marţi, la Lima, în cadrul unei anchete pentru corupţie şi trafic de influenţă, iar mama ei care se afla acolo a trebuit să fie internată în spital, a denunţat Pedro Castillo pe Twitter, notează AFP, potrivit agerpres.

Procurorii au “intrat în casa surorii mele. Mama mea este acolo. Acest act abuziv i-a afectat sănătatea. Consider biroul procurorului general responsabil pentru sănătatea mamei mele”, a scris şeful statului pe Twitter.


Vizat de la instalarea la putere în urmă cu un an de mai multe anchete pentru corupţie şi trafic de influenţă, el a explicat ca mama sa, Mavila Diaz Terrones, în vârstă de 77 de ani, era în convalescenţă la sora lui în urma unei operaţii recente.

Citește și: Ruşii fug de încorporare inclusiv cu iahturi spre Coreea de Sud – Black News

“În ceea ce o priveşte pe mama preşedintelui ţării, procurorul care se ocupă de procedură i-a propus şi i-a pus la dispoziţie toate mijloacele pentru transferul acesteia într-un centru de sănătate”, a scris procuratura pe Twitter fără alte detalii. După ce a suferit o decompensare, mama preşedintelui Castillo a trebuit să fie transportată cu ambulanţa la spital.

Percheziţia fost efectuată într-un cartier popular din Lima, unde ar locui nepotul lui Pedro Castillo, căutat de poliţie.

Citeşte şi: Biden despre Putin: ‘A făcut un calcul greşit în Ucraina!’ – Black News

Domiciliul sau birourile altor 12 persoane, printre care şase membri ai parlamentului presupus implicaţi într-o coluziune cu guvernul, au fost, de asemenea, percheziţionate. Cinci persoane, foşti consilieri ai preşedintelui, au fost arestate preventiv.

Şeful statului peruan, din rândul stângii radicale, face obiectul a şase anchete. Protejat de imunitatea lui prezidenţială, el nu poate fi trimis în faţa unei instanţe, dar justiţia poate desfăşura anchete în ce îl priveşte. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O femeie, care s-a căsătorit cu ea însăşi, şi-a sărbătorit primul an de căsnicie cu frişcă, flori şi o cină cu friptură

O femeie, care s-a căsătorit cu ea însăşi, şi-a sărbătorit primul an de căsnicie cu frişcă, flori şi o cină cu friptură O femeie, care...

CEC a constituit o secție de votare pentru alegătorii din instituții medico-sanitare din Chișinău

CEC a constituit o secție de votare pentru alegătorii din instituții medico-sanitare din Chișinău Comisia Electorală Centrală (CEC) a constituit o secție de votare în...

Guterres condamnă atacul iranian asupra Israelului, după ce acesta l-a declarat persona non grata

Guterres condamnă atacul iranian asupra Israelului, după ce acesta l-a declarat persona non grata Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat miercuri energic în...

Biden spune că nu susţine un eventual atac asupra siturilor nucleare iraniene

Biden spune că nu susţine un eventual atac asupra siturilor nucleare iraniene Preşedintele american Joe Biden a declarat miercuri că nu sprijină loviturile asupra siturilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.