Percheziții CNA la Căinari

Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii municipiului Chișinău anunță percheziții la un locuitor din Căinari, raionul Căușeni, cercetat într-un dosar de corupere electorală.

Potrivit CNA, în perioada desfășurării alegerilor prezidențiale din toamna anului 2024, persoana, acționând în calitate de reprezentant al unui partid politic, ar fi transmis mijloace financiare, cu sume cuprinse între 500 de lei și 2.000 de lei, mai multor persoane cu drept de vot, solicitând-le să-și exprime opțiunea de vot în favoarea unui anumit candidat.

Citeşte şi: Trump sugerează că Ucraina ar putea fi “rusă într-o zi” şi cere “securizarea” ajutorului american – Stiripesurse.md

Astfel, în urma acțiunilor de urmărire penală efectuate, persoana a fost recunoscută în calitate de bănuit, fiind ridicate de la domiciliul acesteia obiecte care urmează a fi supuse expertizei. Bănuitul va fi cercetat în stare de libertate.

De menționat că, persoanele care oferă bani pentru a influența rezultatele unui scrutin riscă de la un an până la cinci ani de închisoare și amendă de peste 50.000 de lei, iar pentru asigurarea recuperării prejudiciului, instituțiile de drept pot aplica sechestru pe bunurile persoanei. Totodată, persoanele care denunță faptele ilicite și cooperează cu organul de urmărire penală pot fi eliberate de răspundere penală sau contravențională.

Până în prezent, CNA a aplicat amenzi de peste 11 milioane de lei în dosare contravenționale de corupere electorală pasivă. De asemenea, 10 dosare penale, pornite de CNA și procurorii municipiului Chișinău, pe fapte de corupere electorală au ajuns deja în instanța de judecată.

Tags: CăinariCentrul Naţional Anticorupţie (CNA)perchezitiiraionul Căușeni
Știrile zilei