X

Percheziții în mai multe proprietăţi din Berlin legate de criminalitatea organizată

Aproximativ 200 de ofiţeri de poliţie au percheziţionat joi mai multe proprietăţi din Berlin legate de criminalitatea organizată, în cadrul unei anchete privind traficul de droguri şi arme, transmite dpa, scrie agerpres.

Operaţiunea, care a început în zori, a vizat un grup infracţional de origine arabă, a precizat o purtătoare de cuvânt a poliţiei berlineze.

Citește și : Ambasadorul slovac în Belarus cere RETRAGEREA din post

În ultimii ani, familii arabe extinse au fost implicate în furturi spectaculoase în Germania, printre care sustragerea unei monede din aur de mari dimensiuni de la Muzeul Bode, în 2017, dosar în care trei bărbaţi au fost condamnaţi în luna februarie a acestui an.

În vara lui 2018, 77 de proprietăţi cu o valoare estimată la 9 milioane de euro au fost confiscate provizoriu de la un clan arab de către autorităţile germane.

Senatul regional din Berlin a adoptat, în noiembrie 2018, un plan în cinci puncte pentru contracararea activităţilor infracţionale ale clanurilor.

Citește și : Burundi se bazează pe ‘Graţia Divină’ și îi expulzează pe reprezentanții OMS

Tags: berlingermaniaMuzeul Bodepolitieproprietati
Categorii: Diaspora