
Ofițerii Direcției investigații infracțiuni economice a INI, în colaborare cu procurorii PCCOCS, au efectuat percheziții într-o cauză penală privind organizarea unei rețele de contrabandă de țigări. În urma acțiunilor legale, au fost ridicate zeci de mii de pachete de țigări, atât cu timbru de acciz, cât și fără, care erau stocate într-un imobil din capitală, aparținând unui bărbat de 60 de ani.
Țigările, introduse ilegal în Republica Moldova, urmau să ajungă pe piața internă și în rețelele de contrabandă din alte țări. În total, au fost confiscate 525.000 de țigarete, în valoare de aproximativ 500.000 de lei. Autoritățile continuă cercetările pentru identificarea altor posibili complici și extinderea anchetei.
This post was last modified on 25/03/2025 10:52 10:52