Un nou pericol pentru locuitorii din Hawaii. Lava vulcanului Kilauea a ajuns în ocean

Publicat:

Locuitorii din zona vulcanului Kilauea din Hawaii se confruntă cu un nou pericol cu potenţial letal reprezentat de norii de gaze toxice, vapori acizi şi particule de sticlă vulcanică ce s-au ridicat în atmosferă după ce şuvoaiele de lavă au ajuns duminică în apele Oceanului Pacific, informează agenţiile Reuters şi Xinhua, potrivit agerpres.

Agenţia pentru Apărare Civilă din Hawaii a avertizat populaţia să se protejeze de emanaţiile toxice rezultate după ce două şuvoaie de lavă incandescentă, cu temperaturi ce pot ajunge la 1.093 de grade Celsius, au pătruns în ocean după ce au tăiat sâmbătă noaptea şi duminică dimineaţa Autostrada 137 situată pe coasta sudică a Insulei Mari.


Citeşte şi: Ancheta privind implicarea Rusiei în alegerile din SUA se poate încheia în toamnă

Emanaţiile de acid clorhidric, aburi şi particule fine de sticlă s-au extins pe o suprafaţă de până la 24 de kilometri spre vest de locul în care lava a pătruns în apă.

În anul 2000, astfel de emanaţii au provocat decesul a două persoane într-o zonă aflată în imediata apropiere a locului de întâlnire a lavei cu apa. Potrivit oamenilor de ştiinţă, acestea pot irita ochii şi plămânii cauzând probleme respiratorii, informează Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS).

Ploaia acidă rezultată, cu un pH situat între 1,5 şi 3,5, are ”proprietăţile corozive ale acidului de baterie diluat”, a precizat USGS.

Citeşte şi: Manevre militare ruseşti în Marea Azov. Circulaţia navelor ucrainene a fost restricţionată

Indicele calităţii aerului din regiunea Kona, situată la circa 64 de kilometri nord-vest de zona de erupţie, se află la nivel ”portocaliu”, ceea ce înseamnă că persoanele sensibile, precum cele în vârstă sau care au afecţiuni pulmonare, ar putea fi afectate.

O persoană a fost grav rănită, sâmbătă, în urma celor mai recente erupţii explozive ale vulcanului Kilauea. ”Proprietarul unei locuinţe din Noni Farms Road care stătea pe un balcon aflat la etajul al treilea a fost împroşcat cu lavă” în zona unui picior, a declarat Janet Snyder, purtătoare de cuvânt a Biroului Primarului din comitatul Hawaii. Ea a explicat că proiectilele de lavă pot avea ”greutatea unui frigider şi chiar şi fragmentele mai mici pot ucide”.

Sâmbătă, jeturile de lavă de un portocaliu intens au atins o înălţime de cel puţin şase metri.

Carolyn Pearcheta, geolog operaţional la Autoritatea Vulcanologică din Hawaii, a declarat reporterilor că în viitorul apropiat ar putea fi observate alte şuvoaie de magmă, mai fierbinte şi mai vâscoasă, care ar putea arunca lavă până la 180 de metri înălţime, aşa cum s-a întâmplat în cazul unei erupţii din 1955.

Citeşte şi: Ancheta privind implicarea Rusiei în alegerile din SUA se poate încheia în toamnă

Oamenii de ştiinţă se aşteaptă la producerea unei serii de erupţii ale vulcanului Kilauea, unul dintre cei mai activi din lume, care ar putea răspândi cenuşă şi fum deasupra întregii Insule Mari, cea mai sudică insulă din Arhipelagul Hawaii. Acest lucru ar putea reprezenta un pericol şi pentru aeronavele care survolează zona, la circa 9.144 de metri înălţime.

Garda Naţională din Hawaii a dispus evacuarea obligatorie în cazul în care lava ameninţă să blocheze mai multe căi de acces.

Aproximativ 2.000 de persoane din Leilani Estates şi Laipuna Gardens au primit ordin de evacuare după deschiderea a cel puţin 22 de fisuri vulcanice. Câteva mii de locuitori au plecat în mod voluntar din cauza nivelurilor periculoase de dioxid de sulf răspândit în atmosferă prin aceste fisuri.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un nou studiu demonstrează legătura dintre aerul poluat din copilărie și bronşita la adulţi

Un nou studiu demonstrează legătura dintre aerul poluat din copilărie și bronşita la adulţi Un studiu vine cu noi informaţii cu privire la legătura dintre...

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

Lavrov, despre alegerile din Franța: ‘Acest lucru nu aminteşte prea mult de o democraţie’

Lavrov, despre alegerile din Franța: 'Acest lucru nu aminteşte prea mult de o democraţie' Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat că alegerile legislative...

Două treimi din instalațiile energetice avariate de ruși au fost repuse în funcțiune la Kiev

Două treimi din instalațiile energetice avariate de ruși au fost repuse în funcțiune la Kiev Kievul a reușit să restabilească două treimi din capacitatea sa...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.