Perioada de rambursare a TVA pentru agricoli va fi extinsă

Perioada de rambursare a TVA pentru agricoli va fi extinsă

Deputații au aprobat, la ședința plenară de astăzi, proiectul de modificare a Legii privind Programul de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli.

Citește și: Grosu le recomandă socialiștilor să-și „stabilească corect diagnoza”

Modificările propuse vizează extinderea, cu 12  luni, a perioadei în care agenții economici care activează în domeniul agriculturii vor beneficia de rambursarea taxei pe valoare adăugată (TVA).

Rambursarea se va efectua pentru perioada anilor 2023-2024.

De rambursare vor beneficia agenții economici a căror activitate reprezintă, în proporție de 95% cultivarea plantelor din culturi permanente și nepermanente, cultivarea plantelor pentru înmulțire, creșterea animalelor, activități în ferme mixte, activități auxiliare agriculturii și activități după recoltare.

De asemenea, de rambursare vor beneficia și producătorii agricoli care au suportat pierderi ca urmare a embargoului impus de Federația Rusă pentru importul producției de origine vegetală din Republica Moldova.

Se estimează că aproximativ 700 de agenți economici care activează în domeniul agriculturii vor beneficia de rambursarea TVA, iar suma alocată din surse bugetare va fi de circa 285 milioane de lei.

Tags: agricultorrambursarea TVA
Social