X

Permisele de conducere ale moldovenilor din Grecia vor putea fi preschimbate

Permisele de conducere ale moldovenilor din Grecia vor putea fi preschimbate

Moldovenii stabiliți în Grecia, care dețin un permis conducere moldovenesc, își vor putea obține permise de conducere grecești fără necesitatea de a susține un test teoretic sau practic.

Citește și: Alertă cu bombă! Aeroportul este evacuat

Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului Daniel Vodă. Potrivit sursei citate, Acordul între cele două state a fost semnat astăzi la Atena în prezența premierului moldovean, Dorin Recean, și prim-ministrului elen, Kyriakos Mitsotakis.

Republica Moldova are semnate alte cinci tratate de recunoaștere reciprocă a permiselor de conducere cu Turcia, Lituania, Italia, Albania, Spania, precum și o declarație comună de intenție cu Germania, privind transcrierea permiselor de conducere.

Precizăm că premierul Dorin Recean întreprinde, în perioada 1-2 iulie, o vizită de lucru la Atena. Șeful Executivului va ține un discurs la Forumul anual pe teme de actualitate, organizat de publicația „The Economist”, ediția a 28-a.

Tags: Dorin Receanpermis de conducerepermis moldovenesc grecescRecean la Atena
Știrile zilei